ÎNCUIA, încui, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la uși, porți, lacăte, p. ext. la încăperi, case) A închide cu cheia, cu zăvorul. Doamna Vorvoreanu se ridică, se duse pînă la ușă lovindu-se de mobile pe întunerec, încuie ușa cu cheia. DUMITRIU, N. 83. Încuiase casa mama, își luase pruncii în brațe și se întorsese la bunică-mea. STANCU, D. 6. Credinciosul împăratului, încuind ușa pe din afară... le zice cu răutate. CREANGĂ, P. 251. ♦ (Cu privire la ființe sau la obiecte) A izola într-o încăpere închisă cu cheia. Mînă caii în grajd, îi încuie. EMINESCU, N. 21. ♦ Fig. (Familiar, cu privire la persoane) A înfunda, a lăsa rușinat, încurcat, fără putință de a mai răspunde. 2. (Popular) A constipa.