ÎNCÎRLIGA, încîrlig, vb. I. Refl. A se încovoia, a se îndoi, a se strîmba (ca un cîrlig). Mă trimitea la cîmp, de mă încîrligam subt osînda muncii. SADOVEANU, P. M. 67. Ca și cum l-ar fi mușcat de inimă o viperă, s-a încîrligat și s-a făcut negru la obraz. id. ib. 120. ◊ Tranz. Mi-am încîrligat degetele. ♦ A se încolăci. (Tranz.) Își încîrligă coada de o spiță. CARAGIALE, S. 55.