ÎNDREPTĂȚI, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva, a justifica (ceva), a autoriza. Boala de care suferă îl îndreptățește la un concediu medical. ▭ Nu numai că umblați să-i cocoloșiți pe ucigași, ci sînteți la un pas de a le îndreptăți fapta. CAMIL PETRESCU, O. II 496. De altmintrelea [omul] își îndreptățea pe deplin numele-i, tot așa de zburlit ca și dînsul. HOGAȘ, DR. II 5.