ÎNGENUNCHEA, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. Nenorocita drumeață a îngenuncheat lîngă patul soțului ei. CREANGĂ, P. 97. Biata femeie îngenunchease dinaintea mea. NEGRUZZI, S. I 52. 2. Tranz. Fig. (Cu privire la persoane, popoare, țări) A aservi, a supune. Boierii sînt niște nesocotiți! Vor să mă îngenunche lui Sigismund. DELAVRANCEA, O. II 94. (Refl. pas.) Îl ruga pe frate-său cu lacrimi să-i spună el cum s-ar putea îngenunchea acel neînduplecat și isprăvi cu atîtea jertfe de viteji. CARAGIALE, O. III 91. ♦ A da în stăpînire, a închina (unui dușman). Vai ție, Petre, domn ticălos! vai ție, Irimie, Iudă care ți-ai vîndut domnul și ți-ai îngenuncheat moșia! SADOVEANU, O. I 192. ♦ Intranz. A se supune. În apus e luptă-ncinsă Între noapte și lumină... Ziua-ngenunchează-nvinsă – Codrul, apele suspină. CERNA, P. 57. – Prez. ind. și: îngenunchi (SAHIA, U.R.S.S. 63).