ÎNGUST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. (În opoziție cu lat) Care are lățime mică. Avea dinții strălucitori de albi și ochii veseli sub fruntea îngustă și părul scurt. DUMITRIU, N. 235. Drumeagurile înguste... erau numai de localnici și de călugări cunoscute. SADOVEANU, O. I 539. Umerii înguști și slabi îi tremurau. POPA, V. 306. Spadă lungă și îngustă. ODOBESCU, S. III 74. 2. Subțire, svelt. E din nou tînărul înalt, spătos și cu mijlocul îngust. C. PETRESCU, A. 467. Simțea mînuțele-i calde și înguste în mîinile lui. EMINESCU, N. 37. 3. Fig. Care nu e (destul de) larg; strîmt, mic, limitat. Pe cînd era el tînăr, lumea-i părea îngustă. ALECSANDRI, P. A. 162. ♦ (Despre oameni și despre viața sau manifestările lor) Lipsit de orizont; mărginit, meschin. De ce mai lași iubirea ta bogată Să-ntîrzie în viața mea îngustă? CAZIMIR, L. U. 88. Dibaci, sub latele-i fireturi, Ascunde un talent îngust. CARAGIALE, O. III 119.