întorsătúră f., pl. ĭ. Rezultatu întoarceriĭ, modu de a te întoarce, de a ocoli, de a te răsuci: trăsura s’a răsturnat la o întorsătură, pisica a scăpat de cîne pin cîteva întorsăturĭ, acest dansator are întorsăturĭ elegante, acesta face o poezie dintr’o întorsătură de condeĭ. Variațiune în vorbă, stil, cîntec: întorsăturile cînteculuĭ privighitoriĭ (V. vers). Modu de a te întoarce, de a prezenta lucrurile: a da o întorsătură originală ideilor tăle, a da o întorsătură ridiculă vorbelor cuĭva. Modu cum se prezentă: afacerea ĭa o întorsătură gravă (V. turnură).