ÎNTORSĂTURĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); Întorsură (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă. 2. Fig. (Rar) Întorsură (2). 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. – Întors² + suf. -ătură.