întrebuințare sf [At: PRAVILA (1814), XVIII, 20 / V: (înv) ~țire / P: ~bu-in~ / Pl: ~țări / E: întrebuința] 1 Servire de ceva. 2 Utilizare. 3 Servire la ceva. 4 (Nob; d. ființe) Folosire de ceva. 5 (Îvr) Obligativitate. 6 (Înv) Abuz. 7 (Îe) A face ~ din ceva A scoate un câștig din ceva. 8 Menire. 9 Atribuție. 10 (Înv) Trebuință. 11 (Înv) Înclinare a unei ființe de a săvârși ceva Cf obicei, apucătură.