ÎNTREȚINE, întrețin, vb. III. 1. Tranz. A ține în stare bună, a păstra ceva în bune condiții. Întreține curat mașina. 2. Tranz. A da, a asigura cuiva mijloacele materiale necesare traiului. A-și întreține părinții. ▭ Că bătrînul n-a avut bani spre a întreține cum se cade pe copiii săi, acolo unde îi trimisese nobilele sale intenții, aceasta este probabil. CĂLINESCU, E. 25. ♦ Refl. A-și procura, a cîștiga mijloacele necesare traiului. Se întreținea din poleitul lentilelor comandate. CAMIL PETRESCU, T. II 212. 3. Tranz. (Cu privire la ardere, foc etc.) A face să dureze, a alimenta. Oxigenul întreține arderea. ◊ Fig. Să gonim.... acea moliciune ce întreține dezbinarea și neunirea în inimile noastre. ODOBESCU, S. I 24. 4. Refl. (Franțuzism) A sta de vorbă cu cineva; a vorbi cu cineva. Se întreținuse îndelung cu el. PAS, Z. IV 183.