ÎNTUNECARE, întunecări, s. f. Acțiunea de a (se) întuneca și rezultatul ei. 1. Întuneric, întunecime. Mie ceru-mi pare Cuprins de-ntunecare. ALECSANDRI, P. I 178. 2. Fig. (Urmat de determinări în genitiv) Tulburare, orbire, rătăcire. Purta pe obraz un zîmbet care-i înflorise atunci, din întunecările vieții fără grai. VORNIC, P. 219.