ÎNVĂȚARE. Subst. Învățare, învățat, învățătură, studiu, studiere, instruire, cultivare, pregătire, formare; inițiere. Alfabetizare. Toceală, buchereală (fam.), bucherie (rar, fam.), buchiseală (pop. și fam.). Memorare, memorizare, memorizat (rar). Știință de carte, instrucție, instrucțiune, slovă (pop.), carte (fig.), erudiție. Știutor de carte. Școlar, elev, student. Bucher, tocilar (fig.); șoarece de bibliotecă. Învățămînt. Profesor, dascăl. Școală. Adj. Studios. Știutor, știut, citit, învățat, instruit, școlit (reg.), pregătit, format, cult, erudit. Învățător (înv.). Vb. A învăța, a studia, a citi, a se adăpa la izvoarele științei (culturii) (fig.), a se instrui, a se cultiva, a se pregăti, a căpăta (a dobîndi) cunpștințe; a se iniția. A toci (fig-), a buchirisi (rar), a buchisi (pop. și fam.). A se apuca de învățat, a se pune cu burta pe carte, a-și băga nasul în cărți. A învăța pe de rost, a memora, a memoriza; a ști, a ști carte, a fi (a se face, a ajunge) tobă (burduf) de carte (de învățătură), a ști cîte în lună și în stele. A-și face studiile; a școlări (rar), a nerge (a umbla) la școală, a urma o școală. A învăța, a instrui, a cultiva, a pregăti, a forma, a da cunoștințe, a lumina (fig.); a iniția. A alfabetiza. V. cunoaștere, educație, elev, erudiție, informație, pedagog, școală.