ÎNȚELENI, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pămînt) A se face tare, vîrtos; a se bătători, a se întări (prin necultivare din cauza secetei sau a frigului). Boii în grajd se hodinesc, Grădinile înțelenesc. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 11/4. Vîntule, du-te de-i spune Că zăbavele nu-s bune, Că lelița-i duce dorul, I-a înțelenit ogorul. ALECSANDRI, T. 1590. ◊ Tranz. Soarele ieși iarăși pe cer și cu căldura sa dogorî și înțeleni huma cea jilavă. ODOBESCU, S. III 278. 2. Intranz. Fig. A rămîne nemișcat; a înlemni, a încremeni, a împietri. Văzînd astă dihanie spurcată, flăcăiandrii înțeleniră în loc înghețați de frică și-și așteptau ceasul pierzării. POPESCU, B. II 49. Labele unui gîndac... înțelenesc sub jocul unui copil crud. CARAGIALE, O. I 294. 3. Refl. A se înțepeni. S-a înțelenit plugul În o rădăcină de lăptucă Și nu poate să-l mai ducă. PĂSCULESCU, L. P. 25. ◊ Tranz. Văzui oamenii arînd Cu plugurile în rînd. Numai plugulețul meu L-a-nțelenit dumnezeu. TEODORESCU, P. P. 291. (Fig.) Foamea îi slăbise puterile și-i înțelenise gîndurile. MARIAN, O. I 181.