ȘAL, șaluri, s. n. 1. Țesătură dreptunghiulară, pătrată sau triunghiulară, de lînă, de mătase etc., împodobită cu desene, broderii sau franjuri și purtată de femei pe cap sau pe umeri (uneori folosită și ca ornament într-o încăpere). Lelea cu șalu-ndoit, Doamne, bine s-o lovit! ȘEZ. XXIII 59. Dormea pe un pat aurit în camara întunecată, Tot cu șaluri îmbrăcată. ALECSANDRI, P. P. 203. ♦ Fular de purtat la gît. 2. (învechit și arhaizant) Stofă fină de lînă, fabricată în orient. Alături de el, într-o broboadă mare de șal, scotea fruntea cu gîțe bălane și ochi albaștri o mutrișoară ageră de copilă. SADOVEANU, P. M. 234. Îmbrăcate cu cele mai luxoase veșminte, cu rochii de șaluri și de serai îl slujeau. ODOBESCU, S. I 292. Iar sultanul stînd pe cal. Sub un verde cort de șal, Barbă neagră-și netezea Și cu ochii urmărea, Alalah! cai arăpești. ALECSANDRI, P. P. 107. ♦ Fîșie lungă din stofa descrisă mai sus pe care o purtau în trecut bărbații, înfășurînd-o după moda orientală în jurul capului sau al mijlocului. Mijlocul încins într-un șal de lînă lat pînă la subțioară. GANE, N. I 192. Vezi în calea depărtată Nu-i zări vrun călător, Călător cu punga plină și cu șal la cap legat. ALECSANDRI, P. I 61. Era încins cu un șal roș cu flori. NEGRUZZI, S. I 16.