ȘANDRAMA, șandramale, s. f. 1. Construcție rudimentară de scînduri (v. baracă, gheretă); p. ext. clădire veche, dărăpănată, gata să se dărîme. I se adăugase în față o șandrama și se prefăcuse astfel într-o cîrciumă săracă de mahala. CAMIL PETRESCU, O. II 518. Strigăte confuze se amestecară cu un huruit uscat, de șandrama care se dărîmă. VLAHUȚĂ, O. A. III 50. La fiecare poartă era cîte o șandrama... în care se adăpostea cîte un servitor. GHICA, S. 31. ♦ Fig. Viața m-a învățat că răul nu poate niciodată birui. Se înscăunează pentru un timp, sună din trîmbiță că s-a înscăunat cel puțin pentru o mie de ani... și peste noapte se rostogolește?... Asta-i soarta șandramalelor... Și-i lege. CAMILAR, N. II 169. 2. (Regional) încăpere de scînduri, de obicei făcută în spatele casei și lipită de peretele ei, care servește pentru păstrarea uneltelor, pentru adăpostirea temporară a animalelor etc.; șopron. Am numărat trei cară cu coviltire de scoarță, mari și grele, sunînd plin. Țăranii îndemnau boii: hăis-hăis! Și bicele de cînepă plesneau ușor. Trecură și se mistuiră sub șandramaua neagră a hanului. SADOVEANU, O. A. IV 83. ♦ Acoperiș de șindrilă. Cerdacuri înaintite sub șandramale lungi, apăsate, pline de mușchi negru-verde. EMINESCU, N. 51. Se văd încă, sub o șandrama de șindrilă, ruinele celeilalte biserici. ODOBESCU, S. II 223.