ȘATOR subst. (Criș.) Cort. Așa-u ținut Dumnăzău supt șator pre Avram și pre Isac și pre lacov in pribăgiia lor. MOL. 1695, 88^r. Pentr-aceaea zice cum că șatorul casei noastre cestui de pămînt să va sparge. Deci pentr<u> ce să asamănă șatorului viața noastră? Întiiu pentr-aceaea să asamănă că șotorul nu-i făcut numai să stea într-u<n> loc, ce să mută dintr-u<n> loc într-alt. MOL. 1695, 88^r; cf. MOL. 1695, 87^r, 88^v, 89^r. Variante: șotor (MOL. 1695, 87^r, 88^r). Etimologie: magh. sátor. Cf. o t a c, s a i v a n.