șolomonar, -i, (solomonar, șolomar), s.m. – (mit.) 1. Vrăjitor, vraci investit cu puteri supranaturale, capabil să aducă ploaie, furtună, grindină: „Șolomonarii aceia au cetit pe stele. De pe stele știau cum merge vremea (...). Venea și ne spunea: Amu mâine va ploua. Și el căta pe stele. El știa când va ploua și când va fi vreme bună. Știa ce călduri vor fi peste an” (Bilțiu 1999: 75). 2. Personaj legendar: „Când vine ploaia, zâce că vin șolomonari”; „șolomonariu vine pă balaur înaintea ploii” (Calendar 1980: 107). – Termenul a fost pus în legătură cu Solomon + suf. -ar (faimosul rege biblic). Dar denumirea a fost der. și din germ. Schulmäner, pornindu-se de la credința populară potrivit căreia șolomonarul trece prin școală. În alte termenul a fost pus în legătură cu legendarul bazileu grec, care și-a asumat prerogativele meteorologice ale lui Zeus (A. Oișteanu, în REF 1990: 319); De la Solomon, datorat mai ales tradiției reprezentate de cartea populară Solomon și Marculfo (Șeineanu cf. DER.).