șpargă, șpărgi, s.f. – (reg.) 1. Funie, frânghie, sfoară groasă: „Fie-i femeia șparga / Și nănașa temnița” (Bârlea, 1924: 91). „Hai de împletește niște șpărgi, că ne trebe la căpestre la cai, că ale vechi îs rupte toate” (Bilțiu, 1999: 188; Desești). 2. Fitil la opaiț (Plăiuț). – Din magh. sparga „sfoară” (MDA).