ȘTERS², ȘTEARSĂ, șterși, -se, adj. Lipsit de culoare, de strălucire; spălăcit. Ne-am suit cu trăsurica la vii, pe-un soare șters de toamnă. SADOVEANU, O. VIII 159. El le privea cu ochii săi șterși. GANE, N. III 31. Din albastrul șters al cerului adînc, soarele, alb de fierbinte ce era, ploua cu foc peste capetele noastre. HOGAȘ, M. N. 14. ♦ Neclar, întunecat. Înfund, în depărtarea ștearsă, un punct mic, galben, licărește. BART, S. M. 18. Fig. Gîndul... la început îi licări șters și tremurător ca într-o ațipire de somn. VLAHUȚĂ, O. A. III 58. ♦ Care și-a pierdut forma, aspectul; tocit, ros. Aici, sub o lespede cu slove șterse, odihnesc oasele marelui voievod Mircea. VLAHUȚĂ, O. A. II 140. ♦ (Despre glas) Lipsit de rezonanță; stins. Vorbise cu o voce ștearsă, ca de departe. DUMITRIU, N. 271. ♦ Care nu atrage atenția prin nimic, care nu se remarcă în nici un fel. Din nou avu înfățișarea ștearsă de profesor pensionar. PETRESCU, C. V. 287.