ȘUGUBĂȚ adj. (Mold.) 1. Ucigaș, criminal. Acesta au gonit din besearică, pre-mpăratul Numerian că era sigubăt, că ucisease pre fiiul împăratului perșilor. DOSOFTEI, VS; cf. DOSOFTEI, MOL. ◊ (Substantival) Un neguțătoriu cu aur mult trecînd pre acolea, l-au ucis un șugubăț. DOSOFTEI, VS. 2. Periculos, primejdios; viclean, perfid. Mult mă mir, atîta cît ești de amăgitoare, mincinoasă și șugubață, cum le Dumnedzău rabdă. CD 1698, 1^v. Variante: șigubăț (DOSOFTEI, VS). Etimologie: sl. dušegubĭcĭ. Vezi și șugubină. Cf. alnic, amăgelnic, amăgeu, balamut, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, măiestreț, opăcitor, șuvealnic, telpiz.