șuierătură sf [At: BIBLIA (1688), 176²/50 / Pl: ~ri / E: șuiera + -ătură] 1-7 Șuierat¹ (1-7). 8 Sunet strident, ascuțit și prelung, produs prin suflarea cu putere a aerului printre buzele întredeschise, printre dinți, printre degetele băgate în gură sau cu ajutorul unui instrument special Si: șuier (1), șuierat¹ (8), (rar) șuierare (8), (îvr) șuieret. 9 Sunet (ascuțit) scos de unele animale, păsări sau insecte Si: șuier (2), șuierat¹ (9), (rar) șuierare (9). 10 Zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care-l face vântul, furtuna, vijelia etc. Si: șuier (3), șuierat¹ (10), vâjâit, (rar) șuierare (10). 11 Zgomot strident, scurt și intens produs de anumite obiecte, corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc ori spintecă aerul cu iuțeală sau care se freacă violent de o suprafață dură Si: șuier (11), șuierat¹ (11) (rar) șuierare (11).