ȘUȘOTI, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă, a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape) A produce un zgomot lin și uniform; a șopti. Apele șușoteau lovindu-se de malul lin. V. ROM. octombrie 1953, 14. Auzeau... cum se strecoară fața apei, șușotind și gîlgîind. DUMITRIU, N. 135. – Variantă: șoșoti (EMINESCU, O. IV 109) vb. IV.