ȘĂGACI adj. (Mold., Ban.) Glumeț. A: Mihai-Vodă nu este, cum s-arăta, blînd, șigaci cu toțîi și moale, ce într-alt chip. NECULCE. La cină de masă cu șăgi îl desfăta pre dînsul, că era în lucrurile șăgilor de mirat șegaciu. NCCD, 368. C: Shĕgacs. Jocosus. AC, 367. Variante: șegaciu (NCCD, 368), șigaci (NECULCE). Etimologie: șagă + suf. -aci. Vezi și șagă, șeganie, șugui, șuguitor. Cf. ș o d (2), șuguitor, zefliu.