încet, ~eată [At: NECULCE, ap. LET. II, 374/7 / V: (îvr) cet, ceată / Pl: ~eți, ~e / E: ml *qu(i)etus, -a, -um] 1 a (D. mișcări, acțiuni; îoc iute, repede) Cu viteză redusă Si: domol, lin, liniștit. 2 a (D. oameni) Care reacționează cu întârziere. 3 a Delicat. 4 a (D. timp) Care trece greu. 5 a (D. oameni) Care face ceva în ritm lent. 6 a (D. judecată, gândire) Care raționează cu greutate. 7 s (Înv) Liniște. 8 s (Înv) Vreme liniștită. 9 av Fără grabă Si: alene, pe nesimțite, potolit. 10 av (Exclamativ; îe) Încet! încet (domnule)! Nu te înfuria. 11-12 av (Îlav) ~-~ sau cu ~ul, cu ~ul, ori -ul cu ~ul, (înv) pre ~(ul), sau pren~(-), ori prin cet(ul), sau pe ~ul (Treptat și) cu mare atenție. 13-14 a, av (D. sunete, melodii etc.) (Care este) cu intensitate scăzută, abia auzit. 15 av În surdină. 16 av Cu glas coborât Si: molcom. 17 a Blând. 18 a Pașnic.

ÎNCET², -EATĂ, înceți, -te, adj. 1. Liniștit, lin, domol. Hora e înceată. DELAVRANCEA, la TDRG. Pe undele încete își mișcă legănate Corăbii învechite scheletele de lemn. EMINESCU, O. I 63. ♦ (Despre persoane și manifestările lor) Care se mișcă sau gîndește cu greutate; greoi. Era cam încet la cap și n-ar fi știut răspunde, deși un răspuns este. DUMITRIU, P. F. 22. Într-o gîndire înceată și greoaie îmi analizez simțurile. BART, S. M. 17. 2. (Despre sunete, melodii etc.) Cu o slabă sonoritate, abia auzit. Înceată, melodia părea mai mult un murmur abia înțeles al firii. MIHALE, O. 159. Numai frînturi de glasuri mai picurau ca din necunoscut, încete, rare. SADOVEANU, O. I 354. Miros, lumină și un cîntec nesfîrșit, încet, dulce... îmbătau grădina. EMINESCU, N. 8.

ÎNCET² înceată (~ți, ~te) 1) Care se produce fără grabă; lin; domol. Scurgere înceată. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește lipsă de iuțeală, de repeziciune; domol. Mișcări ~te. 3) (despre sunete, voce etc.) Care are intensitate redusă; care abia se aude; lipsit de sonoritate. Vorbă înceată. /<lat. qu[i]etus

încet a. și adv. 1. domol: cu glas blând, duios, încet EM.; 2. nu curând; încet-încet, cu timpul; 3. binișor: umblă încet [Lat. vulg. QUETUS = clasic QUIETUS]. ║ n. lipsă de repeziciune: încetul cu încetul.

încét, -ceátă adj., pl. ețĭ, ete (lat. in, în și quetus îld. quietus, liniștit, part. d. quiéscere, a liniști; it. cheto, pv. quet, fr. coi, sp. pg. quedo. V. achit, cvit, fit). Liniștit, lent: lucrare înceată. Domol, moleșit, bleg: om încet. Adv. Nu răpede: a merge, a dicta încet. Nu tare, cu voce joasă: a vorbi încet. Cu atențiune, cu mișcări lente: cu lucrurile supțirĭ trebuĭe să umbli încet. Încet-încet (˘ ˉ ˘ ˘) saŭ încetu cu încetu, pe nesimțite, lent: încetu cu încetu se face oțetu (Prov.). – În Trans. și cet. V. cu.

încet¹ adj. m., pl. înceți; f. înceată, pl. încete

încet¹ adj. m., pl. înceți; f. înceată, pl. încete

încet adj. m., pl. înceți; f. sg. înceată, pl. încete

ÎNCET adj., adv. 1. adj. v. domol. 2. adv. v. agale. 3. adj. v. greoi. 4. adv. adagio. 5. adj. coborât, domol, lin, molcom, potolit, scăzut, scoborât, slab, stins, (rar) slăbănog. (Vorbea cu glas ~.) 6. adv. v. piano. 7. adv. greu, lent. (Noaptea trecea ~.)

ÎNCET adj., adv. 1. adj. domol, lent, lin, liniștit, măsurat, potolit, tacticos, temperat, (pop.) molcomit. (Mers ~; mișcări ~.) 2. adv. agale, alene, binișor, domol, incetinel, încetișor, lin, liniștit, ușurel, (pop. și fam.) iavaș, (pop.) cătinel, rara, (reg.) mereu, (prin Transilv.) cîtingan. (Merge ~.) 3. adj. greoi, lent, moale, molatic, molîu, (înv.) târziu, zăbavnic. (Om ~ în mișcări.) 4. adv. (MUZ.) adagio, lento, rar. 5. adj. coborît, domol, lin, molcom, potolit, scăzut, scoborît, slab, stins, (rar) slăbănog. (Vorbea cu glasul ~.) 6. adv. (MUZ.) piano. 7. adv. greu, lent. (Noaptea trecea ~.)

Încet ≠ grăbit, grabnic, iute, rapid, repede, tare, pripit

încet (înceată), adj. – 1. Lent, lin. – 2. (Adv.) Fără grabă, domol, binișor. – 3. (Adv.) Cu glas coborît, molcom. – Var. cet. Mr. înțet. Lat. quetus, în loc de quietus (Pușcariu 813; Densusianu, Hlr., 89; Candrea-Dens., 844; REW 6958; DAR; pentru fonetism, cf. Meyer-Lübke, Ital., 16), cf. alb. kjet, it. chetto (v. it. cetto), prov. quet, fr. coi, sp., port. quedo; pentru comp. cu în-, cf. împrejur, înainte, etc. – Der. înceta, vb. (a se opri, a face o pauză, a domoli; a fi eliberat din funcție; a termina; a dispărea; a scădea, a se micșora), der. intern, sau din lat. quetãre (Pușcariu 814; Candrea-Dens., 845; DAR); neîncetat, adv. (fără întrerupere, în mod continuu); încetini, vb. (a slăbi, a opri, a face mai lent); încetineală, s. f. (lipsă de iuțeală); încetinitor, s. n. (care micșorează viteza); încetinel (var. încetișor), adv. (agale; ușurel).

a da sonorul mai încet expr. a coborî tonul, a vorbi mai încet.