ÎNCREDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede.

încredere sf [At: NEGRUZZI, I 30 / Pl: ~ri / E: încrede] 1-3 Sentiment de siguranță față de (cinstea) (buna-credință sau) sinceritatea cuiva Si: (înv) încredincioșie (1-3). 4 Bizuire pe cineva sau pe ceva Si: (rar) încrezut¹ (4). 5 Convingere că cineva spune adevărul Si: (rar) încrezut¹ (5). 6 Destăinuire cuiva a unui secret. 7 (Ccr) Confidență. 8-9 Încredințare cuiva (a unei misiuni sau) a protecției unei persoane. 10 (Rar) Convingere de justețea unei idei. 11-12 Credință (prea mare) în propriile sale forțe. 13 Fudulire. 14 (Îla) De (mare) ~ Care se bazează exclusiv pe cinstea, capacitatea cuiva. 15 (Îala) Pentru care e necesară o mare încredere. 16 (îal) Căruia i se acordă o mare încredere. 17 (Îs) Post de (mare) ~ Post care se încredințează numai persoanelor sigure. 18 (Îe) A da vot de ~ A aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. 19 (Îs) Abuz de ~ înșelăciune care constă din însușirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredințat spre păstrare sau spre utilizare. 20 (Îlav) Pe ~ Fără o verificare prealabilă, doar în baza încrederii (1-3) în cineva. 21 (Îs) Om (sau persoană) de (mare) ~ Persoană pe a cărei cinste, discreție, fidelitate se poate conta. 22 (Îas) Persoană care este capabilă să ducă la îndeplinire sarcini importante sau chestiuni, secrete, delicate. 23 (Îs) Casă (sau magazin) de ~ Magazin (sau casă de comerț) unde se vând numai lucruri de calitate bună. 24 (Îe) A pune chestiunea de ~ A cere deputaților să-și precizeze în anumite împrejurări, prin vot, atitudinea față de politica guvernului. 25 (Îe) A inspira (sau a insufla cuiva) ~ A dovedi unei persoane că se poate conta pe ea. 26 (D. lucruri, produse etc.; îae) A lăsa impresia unei bune calități. corectat(ă)

ÎNCREDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A pune chestiunea de încredere = a cere deputaților să-și precizeze în anumite împrejurări, prin vot, atitudinea față de politica guvernului. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede.

ÎNCREDERE s. f. (Mai ales în legătură cu verbul «a avea») Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, bună-credința sau sinceritatea cuiva; credință. Afară ne primește lumina, ne primesc copacii înverziți, care-și leagănă frunzele în vînt și oamenii sovietici, pe fețele cărora flutură încrederea în viitor. STANCU, U.R.S.S. 142. Nu avea mare încredere nici în arendaș, oricît se arăta de amabil. REBREANU, R. II 48. Fața lui, tînără și bărbătească, insufla încredere. NEGRUZZI, S. I 30. Abuz de încredere v. abuz. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană pe a cărei cinste (fidelitate, vrednicie, discreție) cineva se poate bizui, căreia îi poate încredința chestiuni sau sarcini importante. Vătășelul Lazăr Odudie, omul de încredere al lui Cosma, venea în urma lui, cu capul gol. REBREANU, R. II 68. Post de (mare) încredere = post care se încredințează numai persoanelor vrednice de încredere deplină. (În parlamentele burgheze) Vot de încredere = vot prin care se aprobă în parlament activitatea sau programul unui guvern. A pune chestiunea de încredere = a supune votului deputaților politica generală a guvernului sau un aspect particular al ei, votul contrar atrăgînd după sine demisia guvernului.

ÎNCREDERE f. 1) v. A SE ÎNCREDE. 2) Sentiment de convingere; lipsă de îndoială. Privește cu ~ viitorul. ◊ A se bucura de ~ a fi considerat om cinstit și de nădejde. Om (sau persoană) de ~ om serios, pe care te poți bizui. Vot de ~ susținere a unui program de activitate. [G.-D. încrederii; Sil. în-cre-] /v. a încrede

încredere f. 1. acțiunea de a se încrede în cineva: om de încredere; 2. speranță fermă: am încredere în ajutorul vostru; 3. cutezare prezumpțioasă.

încrédere f. Acțiunea de a te încrede. Îndrăzneală, prezumpțiune. Om de încredere, om în care te încrezĭ, credincĭos, fidel. A avea încredere, a te încrede, a fi sigur de fidelitatea cuĭva.

încredere s. f., g.-d. art. încrederii

încredere s. f., g.-d. art. încrederii

încredere s. f., g.-d. art. încrederii

ÎNCREDERE s. 1. (pop.) crezare, crezământ, (fig.) credit. (Se bucură de ~ lui.) 2. (livr.) confiență, (înv.) credință. (Nu am ~ în el.) 3. nădejde, siguranță. (Pot să am ~ în voi?) 4. optimism. (Privește cu ~ viitorul.)

ÎNCREDERE s. 1. (pop.) crezare, crezămînt, (fig.) credit. (Se bucură de ~ lui.) 2. (livr.) confiență, (înv.) credință. (Nu am ~ în el.) 3. nădejde, siguranță. (Pot să am ~ în voi?) 4. optimism. (Privește cu ~ viitorul.)

Încredere ≠ incertitudine, îndoială, neîncredere, suspiciune

ÎNCREDERE. Subst. Încredere, confiență (franțuzism), credință, crezare, crezămînt (înv.); bizuire; nădejde, speranță. Încredințare, confidență, destăinuire. Credincios, credincer (înv.), cirac (înv.), om (persoană) de (mare) încredere; confident. Adj. Încrezător. Credincios. Vb. A crede, a se încrede, a avea încredere în cineva, a-și pune (a avea) nădejdea în cineva, a se lăsa în (pe) seama (grija, voia) cuiva, a se încredința, a conta pe..., a se bizui pe..., a se baza pe...; a lăsa pe cineva (ceva) în (pe) seama (grija, voia) cuiva, a încredința, a crede pe cineva pe cuvînt, a da crezare (cuiva, la ceva), a da (a pune) crezămînt. A se destăinui, a se confesa, a se confia (rar). A se bucura de încredere, a fi crezut, a afla (a avea) crezămînt, a fi om de încredere, a fi mîna dreaptă a cuiva. A bea (a lua, a sorbi) credință (credința). V. cinste, destăinuire, prietenie, speranță.