întristare sf [At: CANTEMIR, IST. 123 / V: (înv) ~res~ / Pl: ~tări / E: întrista] 1 Tristețe. 2 Doliu.

ÎNTRISTARE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mîhnire, amărăciune. Întristările au distilat în mine veninul trudei. SADOVEANU, A. L. 11. Văd lumea-n întristare, Ca sufletu-mi cernit. ALECSANDRI, P. I 178. O întristare adîncă se vedea pe fața lui. NEGRUZZI, S. I 31.

întristare f. suferință morală cauzată de ceva supărător. [V. trist].

întristáre f. Acțiunea de a saŭ de a te întrista, tristeță: întristarea celuĭ ce șĭ-a perdut copiiĭ. V. jale, măhnire.

întrestare sf vz întristare

întristare s. f., g.-d. art. întristării; pl. întristări

întristare s. f., g.-d. art. întristării; pl. întristări

întristare s. f., g.-d. art. întristării; pl. întristări

ÎNTRISTARE s. 1. v. mâhnire. 2. îndurerare, mâhnire, (fig.) rănire. (~ a unei persoane.) 3. durere, mâhnire, (înv.) dosadă. (Ce ~ să aud cele ce-mi spui!) 4. v. posomoreală. 5. v. tristețe.

ÎNTRISTARE s. 1. amărăciune, mîhnire, necaz, supărare, tristețe, (înv. și pop.) obidire, (pop.) obidă, (înv. și reg.) scîrbă, (Transilv., Mold. și Bucov.) bănat, (înv.) mîhneală, mîhniciune, scîrbie, (fig.) cătrănire. (Ți-a trecut ~?) 2. îndurerare, mîhnire, (fig.) rănire. (~ unei persoane.) 3. durere, mîhnire, (înv.) dosadă. (Ce ~ să aud cele ce-mi spui!) 4. mîhnire, posomoreală, tristețe, (rar) posăceală, (fig.) înnorare. (~ i se vedea pe obraz.) 5. duioșie, durere, jale, tristețe. (~ exprimată de o doină.)

Întristare ≠ bucurie, veselie, voioșie

întristare, întristări s. f. (intl.) 1. notă de plată. 2. întristări.

a băga (pe cineva) la întristare expr. a aresta (pe cineva), a băga (pe cineva) la închisoare.