ATOTPUTERNIC, -Ă, atotputernici, -ce, adj., n. pr. m. 1. Adj. Cu putere nelimitată, care poate orice. 2. N. pr. m. art. Dumnezeu – Atot- + puternic (după lat. omnipotens).

atotputernic, ~ă [At: NECULCE, ap. LET. II, 144/33 / Pl: ~ici, ~ice / E: atot- + puternic] 1-2 smf, a (Persoană) cu putere nelimitată Si: (înv) atotputinte (1-2). 3 sma Dumnezeu.

ATOTPUTERNIC, -Ă, atotputernici, -ce, adj. Cu putere nelimitată, care poate orice. ♦ (Substantivat, m. art.) Dumnezeu. – Atot- + puternic (după lat. omnipotens).

ATOTPUTERNIC, -Ă, atotputernici, -e, adj. Care are putere nelimitată, care poate orice. Din cerul foarte albastru și curat cobora liniște, precum din casele împrăștiate, din copacii înmugurați, din cîmpurile spintecate de pluguri, din dealurile gălbui, din pădurile negre bătînd în verde, se înălța în unde nevăzute viața cea mare, atotputernică, neîndurată și totuși nesfîrșit de ademenitoare. REBREANU, P. S. 164. Cneazul Dimitrie Galițin... era atotputernic în sfat. NEGRUZZI, S. II 145. ♦ (Substantivat, m. art.) Dumnezeu.

ATOTPUTERNIC, -Ă, atotputernici, -e, adj. Cu putere nelimitată, care poate orice. ♦ (Substantivat, m. art.) Dumnezeu. – Din atot- + puternic (după lat. omnipotens).

ATOTPUTERNIC² m. art. Ființă supranaturală considerată de credincioși a fi creatoare și stăpână a lumii; Dumnezeu. /atot- + puternic

!Atotputernicul (Dumnezeu) s. propriu m. art., voc. Atotputernice

*Atotputernicul (Dumnezeu) s. propriu m., voc. Atotputernice

atotputernic.

ATOTPUTERNIC adj., s. 1. adj. (livr.) omnipotent, (reg.) puternicos, (înv.) preaputernic, preaputincios, prepotent. (Forță ~.) 2. s. art. v. Dumnezeu.