DUMNEZEU, (2) dumnezei, s. m. 1. N. pr. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator și judecător al lumii, binele absolut și principiu al mântuirii care acționează în istorie. ♦ (În religia creștină) Dumnezeu (1) care este unic, dar în același timp întreit în: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. ◊ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acțiune întreprinsă etc.). A nu avea (sau a fi fără) niciun Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) niciun sens, nicio valoare, niciun gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare și neașteptat noroc. (Purtând accentul în frază) Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau dorești etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.

dumnezeu [At: PSALT. HUR., ap. PSALT. 5/15 / V: (reg) ~zău, ~năzău, (înv) ~niz~, ~nizău, dom~ / Pl: (rar) ~ei / E: lat dom(i)ne deus] 1 sm Ființă supremă în religiile monoteiste, creator al lumii, principiu fundamental al existenței și al ordinii universale Si: (îrg) dumnezelea. 2 sm Divinitate. 3 sm Zeu. 4 sm Idol. 5 smi (Îla) Bătut de ~ Năpăstuit. 6 smi (Îla) Lipsit de noroc. 7 smi (Îlav) Cum dă ~ Cum se întâmplă. 8 smi (Îal; pex) Rău. 9-11 smi (Îe) Dumnezeule! Exclamație de uimire, de spaimă sau de entuziasm. 12 smi (Îe) Pentru (numele lui) Dumnezeu! Exclamație prin care se imploră. 13 smi (Îae) Exclamație prin care se exprimă deznădejdea. 14 smi (Îae) Exclamație prin care se exprimă dezaprobare față de ceva. 15 smi (Îe) Ce ~! Exclamație prin care se exprimă nemulțumirea. 16 smi (Îe) Să dea ~, să ajute ~ Formulă de urare. 17 smi (Îae) Exclamație prin care vorbitorul invocă divinitatea în speranța de a avea succes. 18 smi (Îe) ~ să mă ierte! Exclamație prin care vorbitorul dorește să fie iertat pentru cele ce face sau spune. 19 smi (Îe) ~ să-l ierte! Formulă rostită la moartea cuiva sau când se vorbește despre cineva decedat. 20 smi (Îe) ~ să ierte! (pe cineva) Exclamație rostită de vorbitor atunci când cineva păcătuiește. 21 smi (Îe) Unde (sau pe ce) pune (el) mâna, pune și ~ mila Proverb rostit la adresa unei persoane căruia îi merg toate din plin. 22 smi (Îe) ~ cu mila! Exclamație rostită când o acțiune viitoare e considerată ca nesigură sau supusă eșecului. 23 smi (Îe) Prin (sau din sau cu) mila lui ~ Formulă rostită când se dorește realizarea unei acțiuni grele care ar putea fi supusă eșecului. 24 smi (Îe) Ferit-a (sau să te ferească) ~ A se păzi de o nenorocire. 25 smi (Îe) A(-i) pune (cuiva) ~ mâna în cap A avea noroc pe neașteptate. 26 smi (Îe) Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior Se spune despre cineva care are o bucurie sau o realizare neașteptată. 27 smi (D. oameni; îe) A fi uitat de ~ A fi foarte bătrân. 28 smi (D. oameni; îae) A fi lipsit de noroc. 29 smi (D. un loc; îae) A fi foarte îndepărtat de lumea civilizată. 30 smi (Îe) A se uita la cineva ca la ~ A iubi pe cineva foarte tare. 31 smi (Îe) A porni (a merge etc.) cu ~ A călători liniștit. 32 smi (Îae) Urare de noroc. 33 smi (Îe) ~ știe! Exclamație rostită când nu se știe ceva. 34 smi Cum (sau ce) dă (sau vrea, aduce, lasă etc.) ~ ! Exclamație rostită atunci când o acțiune viitoare este lăsată să se întâmple cum este sortită să fie. 35 smi (Îe) Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta ~ La voia întâmplării. 36 smi (D. oameni; îe) A nu avea (a fi fără) nici un ~ A nu fi bun de nimic. 37 smi (D. oameni; îae) A fi fără căpătâi. 38 smi (D. vorbe, lucruri etc.; îae) Fără nici un sens. 39 smi (Îe) A da cu barda (sau cu piatra etc.) în ~ A fi nesocotit. 40 smi (Îe) A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui ~ A lăsa pe cineva în pace. 41 smi (Îae) A lăsa pe cineva să facă ce vrea. 42 smi (Îe) A (se) ruga pe (sau de) toți -eii A se ruga cu insistență Si: a implora. 43 smi (Îe) A fi omul lui ~ A fi om bun. 44 smi (Îae) A fi slujitor al lui Dumnezeu. 45 smi (Îe) A fi pâinea lui ~ A fi foarte bun. 46 smi (Îe) Cu ~ înainte! Urare de succes.

DUMNEZEU, (rar) dumnezei, s. m. 1. Ființă supranaturală, considerată în credințele religioase drept creatoare a lumii și cea care determină destinul oamenilor. ◊ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acțiune întreprinsă etc.) A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) nici un sens, nici o valoare, nici un gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare și neașteptat noroc. (Punând accentul în frază) Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau dorești etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.

DUMNEZEU, (rar) dumnezei, s. m. 1. (În concepțiile religioase monoteiste) Ființă închipuită ca fiind creatoarea lumii. Cinstea cu toată lumea, păscîndu-și barba roșie, – și nu-i păsa de nimeni, nici de mitropolitul, dar încă de dumnezeu! SADOVEANU, O. II 92. Să nu dea dumnezeu cel sfînt, Să vrem noi sînge, nu pămînt. COȘBUC. P. I 209. ◊ (Astăzi adesea cu slab conținut religios, în locuțiuni și expresii) Loc. adj. Bătut de dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. Taci, femeie, vorbi ostenit Ion; nu mă mai amărî și tu, că-s destul eu de bătut de dumnezeu. SADOVEANU, O. II 153. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta dumnezeu = la voia întîmplării. Du-te și tu încotro te-a îndrepta dumnezeu. CREANGĂ, P. 285. (Va fi) cum va da (sau va vrea) dumnezeu = cum s-a întîmpla. Am să pornesc și eu într-un noroc și cum a da dumnezeu. CREANGĂ, P. 193. Cum dă dumnezeu = cum se întîmplă; p. ext. prost, rău. Între preoți era cînd ceartă, cînd vreme bună, cum da dumnezeu. SADOVEANU, O. II 37. (A porni, a merge etc.) cu dumnezeu = (a porni, a merge etc.) în pace, sănătos. Du-te înainte, cu dumnezeu. CAMILAR, N. I 99. Rămîi cu dumnezeu tată, și să te găsesc sănătos! ISPIRESCU, L. 16. Cu dumnezeu înainte! = noroc! succes! A nu avea (sau a fi fără) nici un dumnezeu = a nu avea nici un haz, nici o noimă. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace, de capul lui. Dac-am auzit așa... am lăsat-o în plata lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 116. Omul lui dumnezeu v. om. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are o bucurie neașteptată. I s-a părea c-a prins pe dumnezeu de-un picior, cînd te-a vedea acasă. CREANGĂ, P. 130. Dumnezeu știe = nu se știe. Dumnezeu știe ce-au boscorodit, eu nu știu, că de-abia îmi țineam sufletul de frică. SADOVEANU, O. II 71. Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. O, dumnezeule! Blăstemul Olgăi se împlini! NEGRUZZI, S. I 41. Pentru (numele lui) dumnezeu! exclamație de implorare, de deznădejde sau de dezaprobare a unei fapte. Vă rog, pentru dumnezeu, dați ordin! CAMILAR, N. I 77. Pentru dumnezeu, domnule profesor, puțină ținută. CAMIL PETRESCU, T. III 321. Ce dumnezeu! exclamație de necaz, nemulțumire. Ești fată deșteaptă, ce dumnezeu! CAMIL PETRESCU, T. III 187. Dar ce dumnezeu? Parc-au intrat în pămînt. CREANGĂ, P. 24. Să dea dumnezeu! formulă de urare. Noroc să dea dumnezeu, și spor! SADOVEANU, O. II 63. Cu bine să dea dumnezeu, jupîne. CREANGĂ, P. 113. (Uneori la pl.) A (se) ruga de toți dumnezeii = a ruga (pe cineva) cu insistență. Am început... a ne ruga de toți dumnezeii să nu ne sluțească. CREANGĂ, A. 27. Te mai rog de toți dumnezeii să-mi împrumuți măcar o dată carul. id. P. 45. ◊ (Cuvîntul este complet lipsit de conținut religios) Numai eu nu știu ce dumnezeu aveam că nu puteam ațipi în ruptul capului. SADOVEANU, O. II 70. Ce dumnezeu au de gînd să facă? id. ib. 71. 2. Divinitate, zeu. Aban, fiind preot al dumnezeului nostru Mitra, a poruncit... rugăciunile. SADOVEANU, D. P. 9. Păreau copii ale acelor triburi de iranieni care se credeau de-a dreptul coborîte din soare și care-și făcuseră din Helios singurul dumnezeu. MACEDONSKI, O. III 15. Strămoșii mei Sînt fii de dumnezei. ALEXANDRESCU, P. 108.

Dumnezeu s. în constr. până la Dumnezeu Extraordinar ◊ „O manipulare până la Dumnezeu” D. 46/93 p. 12. ◊ „E scena când Falstaf îi șoptește pudic nu până la Dumnezeu, ci luat parcă de la dreapta Lui: «Sunt bătrân, sunt bătrân» [...]” D. 156/96 p. 12

DUMNEZEU ~i m. sing. (în concepțiile religioase) Forță supranaturală, creatoare și cârmuitoare a lumii; demiurg; divinitate; ◊ Pentru (numele lui) ~! exclamație ce exprimă o rugăminte stăruitoare sau o dezaprobare categorică. Cum dă ~ la întâmplare. Bătut de ~ năpăstuit de soartă. /<lat. dom[i]nedeus

Dumnezeu m. 1. divinitatea creștină (în opozițiune cu cea păgână, numită simplu zeu); adesea în exclamațiuni de uimire, de îndurare, de tăgăduire: cum Dumnezeu! păcat de Dumnezeu! ferească Dumnezeu!; 2. uneori (la pl.) și cu sensul special al lui zeu: se roagă de toți dumnezeii, ca să-i dea ajutor CR. 3. ființă supremă, creatorul și conservatorul a tot ce există: a adora pe Dumnezeu; 4. fig. obiect de entuziasm, de venerațiune profundă. [Lat. DOMINE DEUS, lit. Doamne Dumnezeule!]. V. zeu și zău.

dumnezéŭ m. (lat. dómine déus, domnule zeŭ, doamne zeule; it. domeneddio. Gen al luĭ Dumnezeŭ, cînd e vorba de cel creștinesc și al dumnezeuluĭ, cînd e vorba de un zeŭ oare-care. Când urmează un pronume posesiv, nu se face diferență: al dumnezeuluĭ nostru. Totușĭ se zice și al lu Dumnezeu nostru; voc. Doamne și maĭ rar Dumnezeule). Ființă supremă, creatoru și conservatoru lumiĭ. Zeŭ. Fig. Persoană saŭ lucru adorat: dumnezeu multora e banu. Cum dă Dumnezeŭ, V. cum. A apuca pe Dumnezeŭ de picĭor, a da peste un mare noroc. – Cultu adevăratuluĭ Dumnezeŭ era neștiut de ceĭ vechĭ. Egipteniĭ aŭ avut ideĭa unuĭ zeŭ unic, și de la eĭ aŭ luat Jidaniĭ. Cîțĭ-va filosofi, între alțĭ Socrate și Platone, aŭ avut această ideĭe, pe care apoĭ a epurat-o creștinizmu.

DEUS EX MACHINA (lat.) = Dumnezeu scoborît cu ajutorul unei mașini (în piesele antice). Cînd vine ceva neprevăzut. Alegerea Domnitorului Cuza în ambele principate a venit ca Deus ex machina.

GOD SAVE THE KING (godseivzeking) (engl.) = Dumnezeu să aibă în a sa pază pe rege. Cîntec național englez.

GOTT MIT UNS (germ.) = Dunmezeu cu noi. Formulă întrebuințată des de nemți, cusută pînă și pe ștergarele din casă.

NIHIL SINE DEO (lat.) = Nimic fără Dumnezeu. Deviza de pe stema României.

VOX POPULI, VOX DEI (lat.) = Glasul poporului, glasul lui Dumnezeu.

Născătoare (de Dumnezeu) f. Maica Domnului.

!Dumnezeu (divinitatea) s. propriu m., g.-d. lui Dumnezeu / (pop.; relig.) Dumnezeului (las-o ~)

Dumnezeu (divinitatea supremă) s. propriu m., g.-d. lui Dumnezeu/(în expr. și ) Dumnezeului (las-o ~)

Dumnezeu s. pr. m., g.-d. art. lui Dumnezeu (în expr. și Dumnezeului)

Dumnezeu (zeu) s. m., art. dumnezeul; pl. dumnezei, art. dumnezeii

Dumnezeu.

+ce Dumnezeu loc. interj.

+ferească Dumnezeu loc. interj.

DUMNEZEU s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, părinte, providență, puternicul (art.), stăpânul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preabunul (art.), preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfântul (art.), sântul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu. 2. v. zeu.

DUMNEZEU s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, părinte, providență, puternicul (art.), stăpînul (art.), tatăl (art), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfîntul (art.), sîntul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu. 2. divinitate, idol, zeitate, zeu, (înv.) bolovan, boz, chip, făptură, simulacru, zîn. (~ al unui popor antic.)

Dumnezeu (dumnezei), s. m. – Ființă supremă, creator și cîrmuitor al lumii. – Mr. dhumnidză(u) megl. dumnizesc. Lat. dǒmĭnĕ dĕus (Pușcariu 558; REW 2734), cf. it. domeneddio, v. prov. domerdieus, v. fr. damnedieu. Cf. zău. – Der. dumnezeiesc, adj. (divin; milostiv); dumnezeiește, adv. (minunat, divin); dumnezei (var. îndumnezei), vb. (a diviniza; a adora ca pe Dumnezeu); dumnezeire, s. f. (divinitate; divinizare; înv., religiozitate); nedumnezeire, s. f. (înv., impietate); dumnezeiță (var. dumnezeoaie, dumnezeoaică), s. f. (înv., zeiță).

AGNUS DEI (cuv. lat. „Miel al lui Dumnezeu”), denumirea părții de încheiere a misei* (v. ordinarium missae); a fost introdusă în serviciul catolic de către papa Sergiu I, în sec. 7, pe un verset din Evanghelia după Ioan.

Dumnezău, s.m. – (pop.) Dumnezeu, divinitate supremă în religia creștină; „ziditorul lumii”: „Dă-mă, mamă, cui vreu eu, / Că te-a bate Dumnezău” (Bilțiu, 2006: 175). ♦ (top.) Piciorul lui Dumnezeu, deal în loc. Suciu de Sus (Vișovan, 2008: 198). Poiana lui Dumnezeu, potrivit legendei, prima denumire a localității Poienile de sub Munte, dată de întemeietori: „Au găsit o poieniță pe care au botezat-o Poiana Domnului Dumnezeu, căci de pe poiană se vedea numai cerul Domnului” (Beuca, Zebreniuc, 2007: 21). ♦ (astr.) Scaunul lui Dumnezeu, numele popular al constelației Casiopeia; locul de unde veghea divinitatea asupra universului. – Lat. domine deus „doamne, zeule” (Scriban, DER, DEX, MDA), cf. rad. i.-e. *deywós (sansk. deva, lit. dievas, gal. duw, irl. dia, gr. Zeus, rus. dívo, pol. dziw).

Dumnezeu s. m. 1. Numele impropriu dat ființei supreme, spirituală, personală și eternă, care are plenitudinea perfecțiunilor și nu este condiționat de nimeni și nimic din afara Lui. El este „Tatăl atotțiitorul, făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”, care ființează în trei persoane (ipostase): Tatăl, Fiul și Sfântul Duh (Sfânta Treime). El nu poate fi definit și nici cunoscut în ființa și dumnezeirea Sa decât numai prin lucrările și manifestările Lui în lume (Ioan 1, 18), pe care o guvernează și îi poartă de grijă. ◊ Expr. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! A nu avea niciun Dumnezeu = a nu crede în nimic. A (se) ruga (ca) de toți dumnezeii = a implora. Parcă a apucat pe Dumnezeu de (un) picior = se spune despre cineva peste care a dat un mare noroc. Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! = exclamație de spaimă, de durere, de mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! = exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! = exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (dorești etc)! 2. Divinitate, zeu. – Din lat. dom(i)ne deus.

DUMNEZEU (lat. dom(i)ne deus) s. m. (cu regim de nume propriu) 1. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator, proniator și judecător al lumii. Monoteismul iudaic și cel islamic îl separă pe D. de lume (deism), pe când cel creștin îmbină prezența și activitatea lui D. în lume prin energiile sale divine necreate (imanența), cu realitatea Sa infinită și veșnică de dincolo de lumea timpului și spațiului (transcendența). Creștinismul mai afirmă că D., unu în ființă, este întreit în persoane (ipostasuri): Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. 2. Divinitate, zeu. ◊ Expr. A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu avea (sau a fi fără) niciun sens, valoare, gust.

„Nihil sine Deo” („Nimic fără Dumnezeu”), deviză înscrisă, începând din 1867, pe ștampile, monedele și drapelele statului român până în 1947, când a fost înlăturată de regimul comunist.

DEO GRATIAS (lat.) grație, mulțumită lui Dumnezeu – Cuvinte folosite adeseori în rugăciunile catolice. Se întrebuințează familiar, pentru a exprima mulțumirea în legătură cu reușita unei acțiuni.

L’HOMME PROPOSE, DIEU DISPOSE (fr.) omul propune, Dumnezeu dispune – Finalizarea unor acțiuni ale omului nu depinde, totdeauna, de voința sau dorința lui.

MARIA (NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU, FECIOARA MARIA, SFÂNTA FECIOARĂ, MAICA DOMNULUI, MADONNA) (reprezintă forma gr.-lat. a ebr. Miriam „doamna/stăpâna”), mama lui Iisus Hristos, născut prin puterea Duhului Sfânt. Fiica lui Ioachim și a Anei, originară din Galileea, care nu au avut copii până la o vârstă înaintată. Rudă cu Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul. La vârsta de 3 ani, a fost adusă la Templu și lăsată aici până la vârsta de 12 ani, când a fost logodită cu mai vârstnicul Iosif, care i-a respectat legământul de a rămâne veșnic fecioară. Primește apoi de la arhanghelul Gavriil vestea că va naște un fiu, „Fiul Celui Preaînalt”, care va primi tronul lui David. Potrivit tradiției, ca urmare a ordinului împăratului roman August de a se efectua numărătoarea populației, se reîntoarce în Bethlehem, cetatea ei de baștină. Aici îl va naște pe Iisus (Mesia). Datorită poruncii lui Irod (care se temea că-și va pierde tronul la nașterea lui Mesia) de a fi uciși toți pruncii mai mici de doi ani, M. și Iosif, împreună cu pruncul lor, s-au refugiat în Egipt, de unde au revenit, după trei ani, în Nazaret, unde Iisus a trăit până la vârsta de 30 ani, când și-a început misiunea de mântuire. După cum cereau legile religioase evreiești, când Iisus a împlinit 12 ani, M. și Iosif l-au prezentat la Templul din Ierusalim, unde Simeon le-a proorocit că fiul lor este Mântuitorul. M. a fost adeseori alături de fiul ei (la nunta din Cana, pe Golgota, unde, împreună cu alte femei și cu ucenicii, s-a aflat sub Crucea Răstignirii, când Iisus a încredințat-o discipolului său, Ioan, spre a-i purta de grijă). Potrivit „Noului Testament”, după Răstignirea și Învierea lui Iisus, M. a mai trăit 11 ani, alături de grupul apostolilor din Ierusalim, fiind, probabil, martora Pogorârii Duhului Sfânt. Conciliul de la Efes (431) i-a conferit M. calitatea de „Maică a Domnului”, atribuindu-i o contribuție proprie la lucrarea dumnezeiască a mântuirii. De atunci, dar mai ales în sec. 17-19, sărbătorile în onoarea ei se înmulțesc, religia catolică dezvoltând în teologie ideea Imaculatei Concepțiuni, care, în 1854, a fost adoptată ca dogmă prin bula papală Ineffabilis Deus (dată de Pius IX). Conciliul Vatican II (1862-1865) îi conferă titlul de „Mamă a Bisericii”. Biserica ortodoxă o prăznuiește în patru zile din an: Nașterea Maicii Domnului (8 sept.), Întrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 nov.), Buna Vestire (25 mart.) și Adormirea Maicii Domnului (15 aug.).

REDDE CAESARI QUAE SUNT CAESARIS, ET QUAE SUNT DEI DEO (lat.) dă-i Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu – Matei, 22, 21. La întrebarea fariseilor dacă trebuie să plătească tribut romanilor, Iisus a arătat o monedă pe care era gravată efigia împăratului și a dat acest răspuns. Sensul cuvintelor este: a da fiecăruia ce i se cuvine.

VOX POPULI, VOX DEI (lat.) vocea poporului (e) vocea lui Dumnezeu – Alcuin, „Scrisoare către Carol cel Mare”. Consensul general este cel ce conferă valoare de adevăr, de justețe unei atitudini sau opinii.

Si Dieu n’existait pas, il faudrait l’inventer (fr. „Dacă Dumnezeu n-ar exista, ar trebui inventat”) – Este un vers de Voltaire. „Sînt rareori mulțumit de versurile mele – scria el la 10 septembrie 1770 poetului și dramaturgului parizian J. Saurin – dar mărturisesc că pentru acest vers încerc o tandrețe de părinte”. Versul face parte din Epistola către autorul cărții „Cei trei impostori”, carte apărută în 1768, al cărei autor era anonim. Voltaire i-a răspuns la 1769, susținînd că religia este un „frîu împotriva sceleraților” și că „dacă Dumnezeu n-ar exista, ar trebui (de aceea) inventat”. Aceste cuvinte își găsesc aplicare la alte probleme decît cele religioase, atunci cînd vrem să spunem că e ceva necesar, binevenit, care dacă n-ar fi existat, trebuia născocit. Dostoevski, în Frații Karamazov, trage concluzia logică: „Și într-adevăr omul l-a inventat pe Dumnezeu” (vol. I, 5). Iar Cehov, în Salonul nr. 6: „Dostoevski sau Voltaire, nu mai țin minte care, spune undeva că, dacă n-ar fi Dumnezeu, oamenii ar trebui să-l inventeze. În orice caz, eu sînt adînc convins că, dacă nu există nemurire, mai curînd sau mai tîrziu inteligența omenească o s-o inventeze” (Opere vol. 7, pag. 412). LIT.

Vox populi, vox Dei (lat. „Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu”) – adagiu rezultat din noțiunea de consensus omnium, cum spuneau romanii. Este vorba de adeziunea unui mare număr de persoane, adusă ca dovadă pentru stabilirea unui adevăr, pentru justețea unei atitudini. Prin „vocea poporului” se înțelege deci acordul general, invocat spre a recunoaște o părere, spre a aproba o situație. Autorul (necunoscut) al adagiului – se presupune că ar fi chiar poporul – a pus alături „vox populi” de „vox Dei” tocmai pentru a susține că glasul poporului trebuie să fie și al conducătorilor. Uneori se citează numai primele două cuvinte: vox populi, avînd și semnificația de: în graiul poporului. FOL.

a da cu barda-n Dumnezeu expr. (pop.) a acționa fără scrupule.

a nu avea nici un Dumnezeu expr. a fi lipsit de sens, a nu avea noimă

a prinde pe Dumnezeu de un picior expr. a avea parte de un noroc mare și neașteptat.

a-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap expr. a fi norocos, a da de noroc.

a-l strânge Dumnezeu de pe pământ expr. (pop.) a muri.

pâinea lui Dumnezeu expr. (d. oameni) bun la suflet, inimos, generos, altruist