adorare sf [At: ALECSANDRI, P. II, 133/ Pl: ~rări / E: adora] 1 Iubire nemărginită. 2 Cult pentru cineva sau ceva. 3 Slăvire a unei divinități. 4 Cinstire. 5 Venerare.

*ADORARE sf. Faptul de a adora; închinăciune, slăvire, iubire înfocată: Duioasa ciocîrlie ce vecinic către soare se ’nalță ’n ~ (ALECS.).

ADORARE s. f. Faptul de a adora. 1. Iubire înfocată, admirație nemărginită. Simt o adorare în inima mea pentru tine. EMINESCU, N. 116. 2. Cult, venerație pentru o divinitate.

ADORARE s. f. Faptul de a adora; iubire sau admirație nemărginită, divinizare. ♦ Cult, venerație, slăvire.

ADORARE s.f. Faptul de a adora; adorație. [< adora].

*ADORAȚIUNE, *ADORAȚIE sf. = ADORARE [fr. < lat.].

*adorațiúne f. (lat. adorátio, -ónis). Acțiunea de a adora; iubire extremă. – Și -áție și -áre.

adorare s. f., g.-d. art. adorării

adorare s. f., g.-d. art. adorării

adorare s. f., g.-d. art. adorării

ADORARE s. 1. divinizare, idolatrizare, venerare. (~ cuiva.) 2. v. adorație.

ADORARE s. 1. divinizare, idolatrizare, venerare. (~ cuiva.) 2. adorație, extaz, extaziere. (Stare de ~.)

adorare, adorări s. f. 1. Faptul de a adora; adorație. 2. Atitudine profund religioasă, însoțită de ritual și gesturi, prin care se exprimă dependența și supunerea totală față de Dumnezeu ca domn atotputernic și atotțiitor, constituind cultul suprem care se cuvine numai persoanelor Sfintei Treimi; divinizare, venerare, cinstire, închinare. – Din adora.