afurisi [At: VARLAAM, C. 194, / V: (înv) afor~ / Pzi: ~sesc / E: vsl афорисать] 1 vt (Bis) A arunca anatema asupra cuiva Si: a anatemiza, a excomunica. 2 vt A blestema. 3 vr A se jura.

AFURISI (-isesc) I. vb. tr. ⛪ 1 A lovi, a pedepsi cu afurisania: care cliric se va arăta că merge la cîrciumă... acela să se afurisească (PRV.-MB.) ¶ 2 A blestema: părinții lui l-au afurisit. II. vb. refl. A chema asupră-și blestemul urgia cerească (în jurăminte): Că făgăduesc și m’afurisesc De azi înainte Să fiu mai cuminte (IK.-BRS.) [ngr. άφόρισα άφοριξω].

AFURISI, afurisesc, vb. IV. Tranz. 1. (În practicile mistico-religioase) A blestema. Să meargă și să afurisească pe acest proclet și vrăjmaș cumplit. CREANGĂ, P. 57. Soborul în unire hotărăște: Toți acei ce au luat parte la această hulă să fie afurisiți. NEGRUZZI, S. I 232. ◊ (În imprecații, cu sensul mai atenuat) Fire-ar afurisit să fie cine a mai desființat și catihețiile. CREANGĂ, A. 123. Afurisi-te-ar Zarzavela, să nu te mai văd în ochii mei! ALECSANDRI, T. I 323. ♦ Refl. A se jura sub pedeapsa blestemului. Vină-napoi, vină. Că făgăduiesc Și m-afurisesc, De azi înainte Să fiu mai cuminte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 502. 2. (Învechit) A excomunica. Preoții o afurisiră [pe Ioana d’Arc] în numele bisericii. ODOBESCU, S. I 21.

AFURISI, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A blestema, a anatemiza; a excomunica. ♦ A ocărî. ♦ Refl. A se jura (că e așa cum spune). – Slav (v. sl. aforisati < gr.).

A AFURISI ~esc tranz. rel. (persoane) A exclude dintr-o comunitate religioasă; a supune unei anateme; a anatemiza. /<ngr. aphorizo, sl. aforisati

A SE AFURISI mă ~esc intranz. A se lega prin jurământ pentru a confirma unele afirmații; a se jura. /<ngr. aphorizo, sl. aforisati

afurisì v. 1. a despărți de turma credincioșilor și a exclude pentru un timp dela biserică; 2. a blestema cu jurământ. [Gr. mod. APHORIZO, a separa (prin forma intermediară a aoristului)].

aforisi vtr vz afurisi

afurisésc v. tr. (mgr. aforizo, elimin, d. orízo, mărginesc. V. aforizm, aorist, enorie, orizont, oropsesc). Exclud dintr’o religiune, excomunic. Blástăm răŭ.

afurisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. afurisesc, 3 sg. afurisește, imperf. 1 afuriseam; conj. prez. 1 sg. să afurisesc, 3 să afurisească

afurisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. afurisesc, imperf. 3 sg. afurisea; conj. prez. 3 să afurisească

afurisi vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. afurisesc, imperf. 3 sg. afurisea; conj. prez. 3 sg. și pl. afurisească

AFURISI vb. 1. v. excomunica. 2. v. blestema.

AFURISI vb. 1. (BIS.) a anatemiza, a blestema, a excomunica, (pop.) a oropsi, (înv.) a lepăda, a procleți. (Papa l-a ~.) 2. a se blestema (pop.) a se jura. (Se ~ că nu minte.)

A afurisi ≠ a binecuvânta

afurisi (afurisesc, afurisit), vb. – 1. A arunca anatema asupra cuiva. – 2. A blestema, a înjura. Mr. afurisire, megl. furisit, adj. Mgr. ἀφορίζω, aorist ἀφόρισα (Roesler 565; Sandfeld 21); cf. bg. afurisati, tc. aforoz. – Der. afurisenie, s. f. Din rom. provine săs. afuresin „a blestema, a înjura”.