ALENE adv. Într-un ritm încet, fără grabă. – A³ + lene.

alene a, av [At: ODOBESCU, ap. HEM 822 / E: a² + lene] 1-2 (Care este) lipsit de vioiciune, trădând lenea.

ALENE I. adv. Încet: calcă ~; fumul alb ~ iese din cămin (COȘB.). II. adj.: se auzi numai clătirea undelor și susurul ~ al vîntulețului de vară (ODOB.) [a + lene].

ALENE adv. Într-un ritm încet, fără grabă. – A³ + lene.

ALENE adv. Într-un ritm încet, trădînd lene; fără grabă, fără vioiciune. Copilul se mișca alene după mersul încet al cailor. DUMITRIU, N. 147. Fumul alb alene iese Din cămin. COȘBUC, P. I 47. Spicele răscoapte... se clătinau alene, încovoindu-se în văi și dealuri de aur ruginit. DELAVRANCEA. S. 195. Te urmărește săptămîni Un pas făcut alene, O dulce strîngere de mîni, Un tremurat de gene. EMINESCU, O. I 189. ◊ (Adjectival, rar) În repaosul nopții se auzea... susurul alene al vîntulețului de vară. ODOBESCU, S. I 140.

ALENE adv. Într-un ritm încet, fără grabă. – Din a³ + lene.

ALENE adv. Fără grabă; pe îndelete; încet; domol; agale; lin. A merge ~ /a + lene

alene a. și adv. leneș: susurul alene al vântulețului OD.

aléne adv. (a 4 și lene). Plin de lene: a merge alene. V. agale.

alene adv.

alene

alene.

ALENE adv. v. agale.

ALENE adv. agale, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, lin, liniștit, ușurel, (pop. și fam.) iavaș, (pop.) cătinel, rara, (reg.) mereu, (prin Transilv.) cîtingan. (Merge ~.)

Alene ≠ grăbit, repede

ALÉNE¹ (< a³ + lene) adv. Fără grabă, încet; agale.