ARMURĂ, armuri, s. f. 1. Echipament metalic pentru protecția individuală a unui războinic din Antichitate și din Evul Mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 3. Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alterație așezate la începutul unui portativ, care indică tonalitatea lucrării muzicale respective; armătură. – Din fr. armure.

armură sf [At: ALEXANDRESCU, M. 14 / V: h~ / Pl: ~ri / E: fr armure] 1 Echipament metalic pentru protecția individuală a războinicilor din Antichitate și din Evul Mediu Si: (înv) armătură (1), (pop) haine de fier. 2 (Prc; pop) Armele unui haiduc. 3 Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 4 Înveliș protector al unui cablu electric. 5 Totalitatea semnelor de alterație de la începutul unui portativ care indică tonalitatea lucrării muzicale Si: armătură (13).

*ARMURĂ (pl. -uri) sf. 1 = ARMĂTURĂ ¶ 2 ⚔️ Armele și îmbrăcămintea de oțel care în timpurile trecute acopereau tot corpul războinicului, precum platoșa, zaua, coiful, etc. (🖼 220): armurile grele ale cavalerilor din Malta (VLAH.) ¶ 3 🎼 = ARMATURĂ3 [fr.].

ARMURĂ, armuri, s. f. 1. Echipament metalic pentru protecția individuală a unui războinic din antichitate și din evul mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 3. Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alterație așezate la începutul unui portativ, care indică tonalitatea lucrării muzicale respective; armătură. – Din fr. armure.

ARMURĂ, armuri, s. f. Totalitatea obiectelor de apărare (coif, platoșă, zale etc.), confecționate din oțel, pe care le purtau războinicii în evul mediu pentru a-și proteja corpul. În armura lui albastră El apare lin din unghi Și la fata cea măiastră El își pleacă un genunchi. EMINESCU, L. P. 14-6. Optzeci de ani pe umeri și splendida-i armură Plecau sub grea povară măreața lui statură. ALECSANDRI, P. III 344. găsesc ș-acum pe rîpe bucăți de armuri zdrobite. ALEXANDRESCU, P. 138. ◊ Fig. Armura învechită a științei pure, autonomiei și libertății academice era... acoperită cu vopseaua elocinței, pentru a-i ascunde rugina. CONTEMPORANUL, S. U, 1948, nr. 109. 7/1.

ARMURĂ, armuri, s. f. 1. Totalitatea obiectelor de apărare făcute din oțel, menite să protejeze corpul unui războinic în evul mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 3. Înveliș protector de cablu electric. – Fr. armure.

ARMURĂ s.f. 1. Ansamblul armelor defensive care protejau corpul unui războinic medieval. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură ale unei țesături. 3. Înveliș protector de cablu electric. 4. Armatură. [< fr. armure].

ARMURĂ s. f. 1. îmbrăcăminte de protecție din plăci de metal și zale, la războinicii medievali. 2. mod de împletire a fibrelor de urzeală cu cele de bătătură ale unei țesături. 3. (muz.) totalitatea sunetelor de alterație la cheie, spre a indica tonalitatea; armatură. (< fr. armure)

ARMURĂ ~i f. 1) Îmbrăcăminte metalică de protecție folosită de războinici în trecut. 2) Împletire a firelor de urzeală cu cele de bătătură. 3) Înveliș protector la cablurile electrice. 4) muz. Totalitate a semnelor de alterație puse la începutul unui portativ care indică tonalitatea lucrării muzicale; armatură. [G.-D. armurii] /<fr. armure

armură f. toate armele unui soldat: este el cum ’l arată sabia lui și armura? GR. AL. (= fr. armure).

*armúră f., pl. ĭ (fr. armure, din armeure, armedure, lat. armatura). Armatură, toate armele unuĭ luptător, maĭ ales vorbind de îmbrăcămintele de fer medievale.

harmură sf vz armură

armură s. f., g.-d. art. armurii; pl. armuri

armură s. f., g.-d. art. armurii; pl. armuri

armură s. f., g.-d. art. armurii; pl. armuri

ARMURĂ s. 1. (MUZ.) armătură, (înv.) signatură. (~ unei simfonii.) 2. (TEXT.) legătură. (~ de tricot.)

ARMURĂ s. (MUZ.) armătură, (înv.) signatură. (~ unei simfonii.)

armură, grup de semne de alterație* așezate imediat după cheie*, pe portativ*. la începutul unei piese muzicale, având efect, de regulă, pe întreaga lucrare și în toate octavele* cuprinse de ambitusul* lucrării respective. Se schimbă odată cu apariția unei noi a. și, uneori, după ce vechea a. a fost anulată prin semne de precauție (becari*). La locul schimbării, în ortografia clasică, se pune dublă bară de măsură [v. bară (II, 4)]. Structura pieselor de tip tonal-funcțional este redată prin a., astfel încât numărul diezilor* sau bemolilor* corespund tonalității (2) de bază majore sau relativei* sale minore. Semnele de alterație se așează în a. în ordine de cvarte* perfecte descendente pentru diezi* și de cvarte* perfecte ascendente pentru bemoli*.

armură, armuri s. f. haine bune; ținută festivă