ARMĂTURĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice prinse între ele care întăresc o construcție (de beton armat). ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. Totalitatea aparatelor și dispozitivelor de comandă, de control, de siguranță etc., montate la o instalație, la o mașină etc. ♦ Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. ♦ Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Carcasă metalică, rigidă pe care se încarcă treptat argilă sau pastă de ipsos în modelarea unei sculpturi. 5. (Muz.) Armură (4). 6. (Biol.; în sintagma) Armătură bucală = totalitatea pieselor anatomice care alcătuiesc aparatul bucal al insectelor și crustaceelor. – Din fr. armature, lat. armatura (după armă).

armătură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 17² / V: ~mat~ / Pl: ~ri / E: fr armature, lat armatura] 1 (Înv) Armură (1). 2 (Pop) Echipament folosit în lupte. 3 (Înv) Arsenal. 4 (Înv; îs) Ofițer cu ~ra Ofițer care are în supraveghere și gestionare armamentul unei unități militare. 5 (Înv; lpl) Stemă (a unei țări). 6 Totalitatea barelor metalice care întăresc o construcție (de beton armat). 7 Construcție care susține o galerie subterană. 8 Totalitatea pieselor metalice ale unei instalații din țevi (sau conducte). 9 Totalitatea aparatelor și dispozitivelor de control, comandă și siguranță ale unei instalații sau ale unei mașini. 10 Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. 11 înveliș protector al unui cablu electric. 12 (Blg; îs) ~ bucală Totalitatea pieselor anatomice ale aparatului bucal al insectelor și crustaceelor. 13 (Muz) Armură (5).

ARMĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 🎖️ Toate armele pe care le poartă un soldat: drept toată armătura, aveau cîte o pușcă... și cîte un pistol (FIL.) ¶ 2 🛡 pl. Stemă: armăturile acestea sînt: capul zimbrului moldav, țiind în coarnele sale pajura împărătească (NEGR.) [lat.].

ARMĂTURĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice prinse între ele care întăresc o construcție (de beton armat). ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. Totalitatea pieselor metalice ale unei instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. Totalitatea aparatelor și dispozitivelor de comandă, de control, de siguranță etc., montate la o instalație, la o mașină etc. ♦ Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. ♦ Înveliș protector al unui cablu electric. 4. (Biol.; în sintagma) Armătură bucală = totalitatea pieselor anatomice care alcătuiesc aparatul bucal al insectelor și crustaceelor. – Din fr. armature, lat. armatura (după armă).

ARMĂTURĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice puse în construcțiile de beton armat pentru a le mări rezistența. ♦ Construcție de lemn, de zidărie etc. care servește la susținerea galeriilor subterane. 2. (Învechit) Serviciu într-o unitate militară, care se ocupă cu păstrarea, controlul și întreținerea armamentului și muniției. Ofițer cu armătura.

ARMĂTURĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice care întăresc o construcție de beton armat. ♦ Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. ♦ Piesă sau dispozitiv folosit într-o instalație pentru realizarea unei legături mecanice. ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. (Înv.) Serviciu dintr-o unitate militară care se ocupa cu păstrarea, controlul și întreținerea armamentului. – Fr. armature (lat. lit. armatura).

ARMĂTURĂ s.f. Ansamblu de bare metalice care se pun la construcțiile de beton armat pentru a le întări. ♦ Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. ♦ Construcție de lemn, de zidărie etc., servind la întărirea pereților unei galerii subterane. [Pl. -ri. / cf. fr. armature, it., lat. armatura, după armă].

ARMĂTURĂ s. f. 1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat. 2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. construcție de lemn, de zidărie etc. servind la întărirea pereților unei galerii subterane. 4. fiecare dintre plăcile conducătoare ale unui condensator electric. 5. înveliș metalic protector al unui cablu electric. 6. ~ (bucală) = totalitatea părților care formează aparatul bucal al insectelor, crustaceelor. 7. (fig.) ceea ce susține, servește ca bază diferitelor părți ale unui tot; osatură (3), schelet (3). (< fr. armature, lat. armatura)

ARMĂTURĂ ~i f. 1) Ansamblu de bare metalice, care întăresc o construcție de beton armat. 2) Ansamblul elementelor de susținere a unei lucrări miniere subterane. 3) Totalitate a pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi, conducte etc. 4) Totalitate a aparatelor de control (de comandă, de siguranță etc.), montate la o instalație sau la o mașină. 5) Îmbrăcăminte metalică de protecție a unui cablu electric. 6) Fiecare dintre conductoarele unui condensator electric. [G.-D. armăturii] /<lat. armatura, fr. armature

armătúră f., pl. ĭ (lat. armatura. V. armatură. Armele unuĭ soldat orĭ uneĭ armate, armament.

armatură sf vz armătură

*ARMATURĂ, ‼ARMĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 💒 ⛏ Toate legăturile de fier care servesc să susțină o construcțiune, o fereastră, un modelaj, etc. (🖼 215): greaua armătură a fereștilor zace la pămînt (IRG.) ¶ 2 ⚡ Fiecare din plăcile metalice care fac parte din condensatorii electrici ¶ 3 🎼 Unul sau mai mulți accidenți scriși imediat după cheie, pentru a arăta tonul și modul în care bucata de muzică este scrisă (🖼 216) [fr.].

*ARMURĂ (pl. -uri) sf. 1 = ARMĂTURĂ ¶ 2 ⚔️ Armele și îmbrăcămintea de oțel care în timpurile trecute acopereau tot corpul războinicului, precum platoșa, zaua, coiful, etc. (🖼 220): armurile grele ale cavalerilor din Malta (VLAH.) ¶ 3 🎼 = ARMATURĂ3 [fr.].

armătură (tehn., biol.) s. f., g.-d. art. armăturii; pl. armături

armătură (tehn., biol.) s. f., g.-d. art. armăturii; pl. armături

armătură (tehn.) s. f., g.-d. art. armăturii; pl. armături

armătură (nu: armatură)

armătură (totalitatea armelor unei unități militare: ofițerul cu armătura). corectat(ă)

ARMĂTURĂ s. v. arsenal.

ARMĂTURĂ s. v. armură.

ARMĂTURĂ s. (MUZ.) armură, (înv.) signatură. (~ servește la identificarea tonalității.)

armătură s. v. ARSENAL.

armătură, armături, s. f. (er.) 1. penis erect. 2. erecție.

a-i rugini (cuiva) armătura expr. (er. – d. bărbați) a-și pierde virilitatea, a rămâne impotent.