ARMĂ, arme, s. f. 1. Obiect, unealtă, aparat, mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe sportive etc. ◊ Armă albă = armă (1) destinată luptei corp la corp sau la distanță (pumnal, cuțit etc.). Armă de foc = armă (1) care folosește pulberea explozivă la aruncarea unui proiectil (pușca, tunul etc.). Armă de distrugere (sau de nimicire) în masă = bombă atomică (sau chimică, biologică). ◊ Expr. A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. A depune armele = a) a se preda, a se declara învins; b) (fig.) a ceda. ♦ Parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit fel de luptă; serviciu militar specializat în acest sens. 2. (La pl.) Armament. 3. (În sintagma) Armă ecologică = nume generic dat metodelor și tehnicilor de război destinate modificării condițiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului. 4. Fig. Mijloc de luptă (pe planul ideilor, al politicii etc.). ◊ Expr. A bate (pe cineva) cu propriile arme = a învinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La pl.) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stemă, de pe un blazon etc.; (rar) armoarii. – Lat. arma. modificată

armă sf [At: PSALT. SCH. 17/22 / Pl: ~me / E: ml arma] 1 Obiect, aparat sau mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat sau în unele probe sportive. 2 (În comenzile militare) Pușcă. 3 (Îe) A depune ~mele A se preda. 4 (Îe) A fi sub ~me A face serviciul militar. 5 (Îs) La ~me Comandă (sau îndemn) de a se pregăti de luptă. 6 (Lpl; îs) Maestru de ~me, sală de ~me) Scrimă. 7 (Lpl) Semne heraldice. 8 (Îs) ~ albă Armă (1) de metal care taie (sau care străpunge). 9 (Îs) ~ goală Armă (8) scoasă din teacă. 10 (Îs) ~ de foc Armă (1) cu cartușe. 11 Parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit tip de luptă. 12 Serviciu militar. 13 (Îs) ~ atomică Armă de nimicire în masă care folosește energia produsă de dezagregarea atomului. 14 (Îs) ~ bacteriologică Armă de nimicire în masă care răspândește bacterii producătoare de boli periculoase. 15 (Îs) ~ ecologică Nume generic dat metodelor și tehnicilor de război destinate modificării condițiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului. 16 (Pm) Armată. 17 (Înv; îe) A veni la ~me A se înrola pentru a începe un război. 18 (Îe) A ridica ~mele asupra cuiva A ataca pe cineva. 19 (Înv; îs) Contenire (sau încetare) de ~me Armistițiu. 20 (Lpl) Armament. 21 (Fig) Mijloc de luptă politică, ideologică, pe planul ideilor dominante din diferite domenii. 22 (Fig; rar; îs) ~mele sufletului Orice virtute prin care se păstrează integritatea morală. 23 (Îe) A bate (pe cineva) cu propriile ~me A învinge pe cineva cu propriile argumente (sau mijloace). 24 (Pfm) Penis.

ARMĂ (pl. -me) sf. 1 ⚔️ Instrument, unealtă făcută anume pentru a servi cuiva să se apere sau să lovească în cineva: ~ albă 👉 ALB; ~ de foc 👉 FOC; ~ ofensivă 👉 OFENSIV; ~ defensivă 👉 DEFENSIV; ~ portativă 👉 PORTATIV; ~ de vînat, de tir, de salon, de războiu; a lua armele, a se înarma fie pentru a ataca, fie pentru a se apăra; a chema la arme, a strînge soldații, cetățenii cari pot purta arme, spre a fi gata de atac sau de apărare; de aci: la arme! strigăt prin care se chiamă soldații, cetățenii ca să ia armele; a depune armele, a se preda, a înceta lupta, războiul ¶ 2 Sală de arme, un fel de galerie în care se află așezate în ordine și bine întreținute tot soiul de arme; loc unde se învață mînuirea armelor ¶ 3 🎖️ Se zice despre diferitele feluri de trupe care compun o armată, adică infanteria, cavaleria, artileria, geniul, aviația: în ce ~ ai servit? ¶ 4 pl. Meșteșugul mînuirii armelor ¶ 5 🎖️ pl. fig. Războiu, luptă, expedițiune militară; frate de arme, tovarăș de luptă; ‡a ridica arme(le), a se apuca de arme, a începe războiul, a declara, a purta războiu ¶ 6 pl. fig. În sens moral, se zice despre tot ce slujește spre a combate pe cineva, spre a face să dispară o greșală, spre a nimici o pasiune, etc.: armele rațiunii, adevărului, calomniei, etc.; se întrebuințează uneori și la sg.: calomnia este totdeauna arma invidioșilor ¶ 7 pl. 🛡 Semnele simbolice distinctive ale unei țări, unui oraș, unei familii nobile, marcă, stemă [lat. arma, în parte cu accepțiunile fr. arme].

ARMĂ, arme, s. f. 1. Obiect, unealtă, aparat, mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe sportive etc. ◊ Expr. A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. ♦ Parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit fel de luptă; serviciu militar specializat în acest sens. 2. (La pl.) Armament. 3. (În sintagma) Armă ecologică = nume generic dat metodelor și tehnicilor de război destinate modificării condițiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului. 4. Fig. Mijloc de luptă (pe planul ideilor, al politicii etc.). ◊ Expr. A bate (pe cineva) cu propriile arme = a învinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La pl.) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stemă, de pe un blazon etc. – Lat. arma.

ARMĂ, arme, s. f. 1. Instrument pentru atac sau apărare. La începutul anilor... pămîntenii născoceau arme de apărare și atac. SADOVEANU, N. F. 53. Izbuti a face să lucească armele ca oglinda. ISPIRESCU, L. 3. Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala tui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă. EMINESCU, O. I 147. Nici o armă nu avea alta decît un mic junghi cu plăselele de aur. NEGRUZZI, S. I 148. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă (ca pușca, revolverul, tunul etc.). Arnăuții se izbea, Armele de foc scotea Și-n Codrean le slobozea. ALECSANDRI, P. P. 88. Armă albă = (în opoziție cu armă de foc) armă cu lamă de oțel (sabie, baionetă, cuțit etc.). Armă automată = armă de foc la care armarea se face fără intervenția omului, astfel că loviturile se succed fără întrerupere atît cît se apasă pe trăgaci. Armă atomică = instrument de luptă a cărui putere e bazată pe energia atomică. Armă bacteriologică = mijloc criminal de exterminare în masă, interzis în dreptul internațional, care constă în răspîndirea de bacterii producătoare de boli infecțioase în scopul de a distruge populația pașnică. V. bacteriologic. ◊ Expr. A fi sub arme = a face serviciul militar. A ridica (sau a lua) armele = a începe o luptă, un război. A depune armele = a se preda, a se declara învins; fig. a ceda în fața argumentelor adversarului, a se declara convins. ♦ Parte dintr-o armată, specializată pentru un anumit fel de luptă și dotată cu mijloacele de luptă corespunzătoare; serviciu militar specializat în acest sens. Mă, Cocor Dumitru, artileria e armă grea. SADOVEANU, M. C. 54. 2. Fig. (Uneori urmat de determinări ca «spiritual», «ideologic» etc.) Mijloc de luptă pe tărîm ideologic. Vigilența de masă a oamenilor muncii este arma cea mai puternică pentru descoperirea și lichidarea acțiunilor criminale ale dușmanului de clasă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 649. O armă puternică a organizațiilor de partid în lupta pentru ridicarea nivelului muncii ideologice o constituie presa. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2557. ◊ Arma criticii (și autocriticii) = principala metodă de dezvăluire și înlăturare a greșelilor și lipsurilor din activitatea partidelor marxiste și a altor organizații ale oamenilor muncii. Avem o armă minunată = arma criticii și autocriticii. Ea este mijlocul principal de lichidare a greșelilor și de îmbunătățire a muncii. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 161. ♦ Expr. A bate pe cineva cu propriile lui arme = a-l învinge folosindu-te de propriile lui argumente.

ARMĂ, arme, s. f. 1. Obiect, unealtă, aparat, mașină care servește la atac sau la apărare. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Armă automată = armă de foc la care armarea se produce automat, loviturile succedîndu-se neîntrerupt cît timp se apasă pe trăgaci. Armă albă = armă de oțel, cu vîrf ascuțit și margini tăioase. ◊ Expr. A fi sub arme = a face serviciul militar. A ridica armele = a începe o luptă, un război. A depune armele = a se preda, a se declara învins; fig. a ceda; a se declara convins. ♦ Parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit fel de luptă; serviciu militar specializat în acest sens. 2. Fig. Mijloc de luptă (pe tărîm ideologic). ◊ Expr. A bate pe cineva cu propriile lui arme = a învinge pe cineva cu propriile lui argumente. – Lat. arma.

ARMĂ s. f. 1. unealtă, mașină care servește pentru atac sau apărare. ♦ ~ albă = armă destinată luptei corp la corp (baionetă, stilet etc.); a depune ĕle = a se preda; (fig.) a ceda. ◊ (pl.) ansamblul semnelor heraldice de pe o stemă, de pe un blazon. 2. categorie de trupe din forțele armate corespunzând unei activități specializate. 3. (fig.) mijloc de combatere a unui adversar pe planul ideilor, al politicii. (< lat. arma)

ARMĂ ~e f. 1) Unealtă sau mașină care servește pentru atac, pentru apărare, la vânat sau în unele probe sportive. ~ atomică. ~ chimică. ◊ ~ albă armă destinată luptei corp la corp (de exemplu: baioneta, cuțitul, pumnalul, sabia etc.). ~ de foc armă pentru încărcarea căreia se folosește pulbere explozivă (de exemplu: pușca, tunul, revolverul etc.). A fi (sau a se afla) sub ~e a face serviciul militar. A depune ~ele a) a se preda dușmanului; a se declara învins; b) a se lăsa bătut; a ceda. 2) Unitate de trupe specializate pentru un anumit fel de luptă. 3) fig. Mijloc pus în serviciul unui scop. ◊ A bate pe cineva cu propriile lui ~e a învinge pe cineva cu propriile lui argumente. [G.-D. armei] /<lat. arma, fr. arme

armă f. 1. unealtă de lovit (la atac sau apărare), și în special pușca: arma la umăr! Armele sunt ofensive (sabie, pușcă, pistol, etc.) și defensive (coif, pavăză, platoșă); 2. diferite trupe ale unei armate: armă de geniu; 3. pl. profesiune militară: cariera armelor; 4. semne eraldice, armoarii: armele Franței; 5. scrimă: maestru de arme. [Lat. ARMA: sensurile 2-5 sunt galicisme].

ármă f., pl. e (lat. arma, ĭar în înțelesurile noŭă de la fr. arme). Unealtă de atac orĭ de apărare, ca sabia, pușca, tunu ș. a.: a lua armele, a pune mîna pe arme. Fel de armată (infanterie, cavalerie, artilerie, marină ș. a.). Cariera armelor, milităria, profesiunea de militar. Maestru (saŭ profesor) de arme, maestru de scrimă. A fi supt arme, a fi soldat. A fi în arme, a fi armat (gata de războĭ). La arme, alergațĭ la arme, punețĭ mîna pe arme, armați-vă (strigăt de alarmă). Pl. Marcă, emblemă, semne simbolice distinctive ale uneĭ țărĭ, ale unuĭ oraș, ale uneĭ familiĭ ș. a.

armă-jucărie s. f. Jucărie în formă de armă ◊ „Poliția din Locarno [...] a constatat că s-au înmulțit cazurile în care răufăcătorii și-au amenințat victimele cu arme-jucării.” I.B. 1 II 67 p. 4. ◊ „Poliția din orașul Barry (Canada), anunțată că se va comite o spargere la banca centrală, a ajuns la timp pentru a-i prinde pe infractori. Toată povestea fusese înscenată în chip de reclamă pentru armele-jucării produse de fabrica respectivă.” Cont. 18 II 77 p. 2. ◊ „Fabricanții de arme-jucării au trecut și la militarizarea celebrilor «roboți convertibili».” I.B. 28 XII 85 p. 8 (din armă + jucărie)

armă s. f., g.-d. art. armei; pl. arme

armă s. f., g.-d. art. armei; pl. arme

armă s. f., g.-d. art. armei; pl. arme

ARMĂ s. (fam.) sculă. (~ de vânătoare.)

ARMĂ s. (fam.) sculă. (~ de vînătoare, bună.)

armă (arme), s. f. – Obiect, unealtă, aparat care servește în luptă. – Mr. armă, istr. Ǫrmę. Lat. arma (Pușcariu 125; Candrea-Dens., 89; REW 650; DAR); cf. alb. armë, it., sp., port. arma, fr. arme. Der. arma, vb., pe care REW 651 îl derivă de la lat. armāre; armărie, s. f. (depozit de arme); armaș, s. m. (boier de rangul trei, mare maestru de artilerie. Era însărcinat cu menținerea ordinii publice, și răspundea și de muzica de la curte și de țiganii prințesei, soția domnitorului; conducea tribunalul criminal. În mod normal, subordonații lui sînt denumiți la fel, armași sau armășei); armășel, s. m. (paznic); armășesc, adj. (propriu unui armaș); armăși, vb. (a numi în funcția de armaș; a exercita această funcție; a aplica pedeapsa capitală); armășie, s. f. (înv., tortură); armășoaie, s. f. (soție de armaș); armătură, s. f. (armură; blazon, armoarii), apare din sec. XVII, cu primele sensuri, azi înv. (ultimul provine din fr. armature). Pușcariu 127 îl derivă din. lat. armatura, cf. it. armatura, sp. armadura; ar putea însă fi și formație internă, cu suf. -tură, cf. bătătură, căutătură, murătură etc.; înarma, vb. Der. neol. arma, vb. (a lansa în serviciu o navă cu utilajul necesar), din fr. armer; armament, s. n., din fr.; armată, s. f. cu var. armadă, armadie (înv.), din it. armata (var. se explică prin intermediul ngr. ἀρμάδα, sb., bg. armada); armator, s. m., din fr. armateur; armie, s. f. din fr. armée, prin intermediul pol. armia, rus. armija (sec. XVIII), astăzi înv.; armistițiu, s. n., din lat. armistitium (sec. XVIII), poate prin intermediul pol. armistycyum; armoarii, s. f. pl. (arme; blazon), din fr. armoiries; armorial, s. n. (carte a boierilor), din fr.; armură, s. f., din fr.; armurărie, s. f. (loc unde se fabrică, de repară sau se vînd arme); armurier, s. m.; desarma, vb., din fr. désarmer; rearma, vb., din fr. – Din rom. armaș provine mag. ármás „armaș”.

ARMĂ. Subst. Armă, armă albă, armă de foc, junt (pop.), armă automată, gură de foc; mașină de război. Arc, arculeț (dim.); arbaletă (înv.), manubalistă. Arcan (înv.). Praștie. Catapultă, balistă, bricolă, bombardă. Berbec, taran. Bumerang. Buzdugan, ghioagă, măciucă, chilom. Suliță, sulicioară (dim., pop.), dardă (înv.), javelină (înv.), pilum (ant.), lance, mazdrac (înv. și reg.), halebardă. Baionetă, panganet (reg.), spangă (înv.). Pumnal, hanger, stilet, șiș, jungher (înv.), junghi (înv.). Sabie, săbiuță (dim.), săbioară, săbioi (augm.), gladium, spadă, rapieră (rar), spangă (înv.), spată (înv.), paloș (înv.), pală (înv.), tesac, iatagan. Toporișcă, topor, toporaș (dim.), toporel (dim.), bardă, baltag, satîr (înv.), tomahawk. Pistol, pistolaș (dim.), revolver, browning, pistolet. Pușcă, pușculiță (dim.), pușcuță, pușcoci (ir.), carabină, struț (reg.), durdă (înv. și reg.), durduliță (dim., înv. și reg.), flintă, flintuliță (dim., pop.), sîneață (înv. și arh.), archebuză, muschetă, tromblon. Mitralieră, pistol mitralieră, armă automată, automat, pușcă-mitralieră, moto-mitralieră. Tun, pușcă (înv.), bombardă, balimez (înv.), săcălaș, treasc, piuă (înv. și reg.), culevrină (înv.), mortier, obuzier; brand, aruncător, aruncător de flăcări, faust-patron. Mină. Săgeată, săgețică (dim.), dardă (înv., rar); proiectil, cartuș, glonț, glonț dum-dum, trasor, plumb, șrapnel, grenadă, obuz, combara (înv.), ghiulea, torpilă, bombă, rachetă. Armurier, tufecciu (turcism înv.); săbier (înv.). Arsenal, armurărie (rar), armărie (înv. și reg.). Armament, arme, muniție. Vb. A arma. A încărca. A trage, a descărca (arma); a trage la țintă, a ținti, a ochi, a lua la țintă, a lua la ochi; a trage cu pușca, a trage cu tunul, a pușcări (înv.); a împușca, a pușca (înv. și pop.). A tăia, a spinteca, a reteza, a săbia (înv.), a buzdugăni (rar). A împunge, a sulița (rar). A arunca săgeți, a trage cu arcul, a săgeta. A (se) înarma, a (se) arma (pop.). A dezarma. V. armată, instrumente de tăiat, omor, ostaș, tăiere.

ARMĂ SUB APĂ armament principal sau secundar pentru aviația minerotorpiloare și antisubmarine incluzând torpilele, grenadele antisubmarine, minele și mijloacele de distrugere a minelor sau de protecție împotriva minelor sau a torpilelor destinate a lovi sub apă navele de suprafață sau submarinele inamicului ori de a proteja navele și submarinele proprii împotriva armelor sub apă ale inamicului.

CEDANT ARMA TOGAE, CONCEDANT LAUREA LAUDI (lat.) armele să cedeze locul togii, laurii – elocvenței – Cicero, „De oficiis”, I, 22, 77. Astfel formulează Cicero preferința sa pentru o conducere civilă a societății. P. ext. Îndemn la soluționarea pașnică a conflictelor.

Cedant arma togae, concedat laurea linguae (lat. „Armele să cedeze togei, laurii elocvenței!”) – primul vers din Elogiul pe care Cicero și l-a închinat lui însuși, în amintirea consulatului său și a activității publice pentru care a fost proclamat „Părinte al Patriei”. De obicei se citează numai primul emistih: cedant arma togae, prin care se cere unei conduceri militare (armele) să lase locul administrației civile (toga). Prin extensiune, e un îndemn spre a renunța la spadă, la conflicte, la violență și a prefera uneltele creației pașnice. LIT.

Inter arma silent musae (lat. „Între arme – adică în vreme de război – muzele tac”) – În discursul său „Pentru Milo” (IV, 10), marele orator latin Cicero a formulat pentru prima oară ideea, referindu-se însă la legi: Inter arma silent leges (În timp de război amuțesc legile). Mai cunoscută și mai vehiculată a devenit însă versiunea cu muzele (ceea ce nu-i de mirare, căci fiind vorba de muze, varianta s-a dovedit mai… inspirată)! Semnificația e foarte clară: „Cînd vorbesc armele, tac artele; cînd urlă tunurile, nu mai au cuvînt muzele”. LIT.

Silent leges inter arma (lat. „Legile tac între arme”, adică în timp de război) – Cicero Pro Milone (IV, 10). Vezi: Inter arma silent musae. LIT.