AROMAT¹, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos. – Cf. fr. aromate.

aromat¹ sn [At: CORESI, ap. MURNU, Gr. 7 / A și: (înv) aromat / V: -ă sf / Pl: ~e / E: vsl аромато, fr aromate] 1 (Rar) sn Mirodenie. 2 (Înv) sn Cuișoare.

AROMAT² sn., ‡AROMATĂ (pl. -te) sf. ☠ Substanță vegetală cu miros plăcut ori pătrunzător întrebuințată la parfumat, la gătit, în medicină, etc.; mirodenii: veneau... cu vase cu balsam și alte ~e (BOL.) [gr. άρωμα, άρώματα].

AROMAT¹, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos, (modern și) fr. aromate.

AROMAT¹, aromate, s. n. (Mai ales la pl.) Substanță vegetală răspînditoare de aromă, care se întrebuințează la parfumat, la gătit etc.; mirodenie. Cu apărătoarea de cozi de păun, ea a făcut vînt spre cățuia cu cărbuni în care ardeau aromate. SADOVEANU, D. P. 99.

AROMAT¹, aromate, s. n. Mirodenie. – Fr. aromate (< gr.).

AROMAT, -Ă adj. Cu aromă. // s.n. (La pl.) Substanțe vegetale răspînditoare de aromă; mirodenii. [< it. aroma, cf. lat., gr. aroma].

AROMAT¹ s. n. substanță care răspândește o aromă; mirodenie. (< fr. aromate, lat. aromatum)

AROMAT² ~te n. Substanță cu miros puternic, plăcut; mirodenie. /<sl. aromatu, ngr. ároma, arómatos, fr. aromate

aromat n. substanță vegetală cu miros plăcut și pătrunzător (ca balsamul, tămâia, scorțișoara), întrebuințată ca parfum, medicament și condiment.

aromát n., pl. e (vsl. aromatŭ, d. gr. ároma, arómatos; fr. aromate). Substanța aromatică, ca smirna, tămîĭa ș. a. – Și adj.

aromată sf vz aromat¹

aromat² (rar) s. n., pl. aromate

aromat² (rar) s. n., pl. aromate

aromat s. n., pl. aromate

AROMAT s. v. condiment.

AROMAT s. (mai ales la pl.) condiment, ingredient, mirodenie, (pop.) dres, (înv.) băcănii (pl.) miroase (pl.), mirodie, mirositură, spițerie. (Vanilia, piperul sînt ~.)