MIRODENIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncărurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanță aromatică alimentară; mirodie. 2. Mireasmă, aromă, parfum. 3. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasă. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.

mirodenie sf [At: N. TEST. (1648), 309^r/28 / P: ~ni-e / Pl: ~ii / E: mirodie + -enie] 1 (Mpl) Substanțe aromatice care răspândesc un miros puternic și plăcut Si: aromate, (înv) mirositură. 2 (Pex) Miros plăcut Si: parfum, aromă, mireasmă. 3 (Lpl) Plante exotice folosite pentru a da alimentelor aromă sau gust deosebit Si: mirodii (3). 4 (Pex; lpl; rar) Ingrediente. 5 (Pex; Ban) Zarzavat aromat de la care se consumă frunzele Si: verdeață, mirodie (4). 6 Plantă din familia cruciferelor, cu flori galbene-verzui plăcut mirositoare, care crește la marginea pădurilor Si: floarea-nopții (Hesperis tristis). 7 (Bot; reg) Nopticoasă (Hesperis matronalis).

MIRODENIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncărurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanță aromatică alimentară. 2. Mireasmă, aromă, parfum. 3. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasă. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.

MIRODENIE, mirodenii, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Frunza, coaja, floarea unor plante (de obicei exotice), folosite pentru a da mîncărilor un gust picant sau aromat. Tot tumultul planetei, cu porturi și hamali... cu minusculi arbuști de mirodenii. C. PETRESCU, C. V. 119. Nu s-a învrednicit... să guste rachiu călugăresc cu mirodenii. HOGAȘ, M. N. 163. În mijloc sta așezată o masă cu șapte talere de aur greu, cu mîncăruri din care se ridicau aburi de deosebite mirodenii. CARAGIALE, P. 141. 2. Miros plăcut, mireasmă, parfum, aromă. Curînd începură curcile a sfîrîi deasupra jarului și a răspîndi o mirodenie care nu se mai află. SADOVEANU, O. VI 44. Cer un ceai fierbinte de cinci parale, cu mirodenie de cuișoare. BOTEZ, ȘC. 52. ♦ (Învechit, mai ales la pl.) Ulei aromat, întrebuințat la ungerea trupului. Șîpușoarele cu mirodenii și celelalte mărunțușuri cumpărate de mine. SEVASTOS, N. 220. 3. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene-verzui, care răspîndesc noaptea un miros plăcut (Hesperis tristis). – Pronunțat: -ni-e.

MIRODENIE ~i f. 1) mai ales la pl. Ingredient (frunză, coajă, floare, fruct) care se folosește în cantități mici în alimente, dându-le gust și miros plăcut; condiment. 2) Substanță aromatică care se pune în mâncare pentru a trezi pofta de mâncare. 3) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu flori galbene-verzui, plăcut mirositoare. 4) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze dințate, alungite, cultivată pentru florile ei plăcut mirositoare; nopticoasă. /mirodie + suf. ~enie

mirodenie f. 1. aromă; 2. Bot. nopticoasă. [Și mirodie (FIL.) = gr. mod. MYRODIA].

FLOARE sf. 1 🌿 Partea plantei, alcătuită din foi sau petale, albe sau colorate, adesea mirositoare, care se desvoltă, la o anumită epocă a anului, pe ramurile ei și în care se găsesc organele de reproducere (🖼 2129): zilele omului sînt ca ~a cîmpului ZNN.; proverb: cu o ~ nu se face (primă) vară, dintr’un singur exemplu nu se poate trage nici o concluzie; ~ la ureche, lucru ușor, de puțină însemnătate: lucrurile cele mai grele ... la el erau ~ la ureche ISP.; de florile mărului, Mold. Trans. de flori de cuc, în zadar, de geaba, fără nici un folos, numai cu numele: căci nu doară de florile mărului se îndoapă cu învățătura cîte 20 și 30 de ani ISP.; nu sînt eu numai de florile mărului prințipul Zamfir I. -GH.; nu ți-i greu să-ți pierzi vremea de flori de cuc? ALECS.; nu de flori de cuc i-au pus oamenii numele Procletul RET.; a pune flori după ureche, a înșela, a încornora, a pune coarne: vrei să-mi pui flori după urechi cu sfrijitu cel de Gălușcă? ALECS.; copil din flori, copil nelegitim, bastard ¶ 2 Ori-ce plantă de ornament: un ghiveciu de flori ¶ 3 🌿 Se întrebuințează cu un epitet sau un determinativ spre a denumi o mulțime de plante: FLOARE-BROȘTEASCĂ, plantă cu flori galbene, numită și „piciorul-cocoșului” sau „rărunchiu” (🖼 2130) (Ranunculus acris); FLOAREA-CĂLUGĂRULUI 👉 CĂLUGĂR 2; FLOAREA-CIUMEI = CIUCURAȘI; FLOAREA-CIUTEI = GĂINUȘI; FLOAREA-CRUCII = PRISTOLNIC; FLOAREA-CUCULUI 👉 CUC; FLOAREA-CUNUNII CURCUBEU 2; FLOAREA DOAMNEI, plantă ce crește în vîrful munților și pe pășunile stîncoase cu frumoase flori albe flocoase; numită și „floarea-reginei” „floarea-domniței”, „albumeală”, „flocoșele” (Gnaphalium leontopodium) (🖼 2131); FLOAREA-FÎNULUI FIRUȚĂ¹; FLOAREA-FLORILOR DIOC; FLOARE-DE-FRIGURI = FIEREA-PĂMÎNTULUI 👉 FIERE; FLOARE-FRUMOASĂ BĂNUȚI; FLOAREA-GRÎULUI ALBĂSTRIȚĂ; FLOARE-DE-LEAC¹, plantă, cu flori galbene-aurii, ce crește prin tufișuri umede; se cultivă adesea ca plantă decorativă; numită și „gălbenele”, „bujorel”, „piciorul-cocoșului” (Ranunculus repens); FLOARE-DE-LEAC² GĂLBENELE (🖼 2132); FLOARE-DE-LINGOARE IARBĂ-DE-LINGOARE; FLOAREA-NOPȚII MIRODENIE 2; FLOARE-DE-OCHI SILUR; FLOAREA-PAIULUI ALBĂSTRIȚĂ; FLOAREA-PĂSĂRILOR, FLOAREA-PAȘTILOR, FLOAREA-PAȘTELUI, mică plantă ierboasă a cărei tulpină face o singură floare albă sau roză care se deschide în Martie-Aprilie (epoca Paștilor); numită și „oiță”, „păștiță”, „găinușă”, etc. (Anemone nemorosa) (🖼 2133): pe covorul galben de frunze moarte dedesubt se arăta albă ... floarea-paștelui SAD.; FLOARE-DE-PERINĂ, plantă cu flori galbene-aurii dispuse în capitule mărișoare frumoase; numită și „iarbă-de-perină” întrebuințată de popor spre a colora în galben (Anthemis tinctoria) (🖼2134); FLOAREA-REGINEI 👉 FLOAREA-DOAMNEI; FLOAREA-ȘARPELUI = MAMA-PĂDURII¹; FLOAREA-SOARELUI, plantă originară din America, cu tulpina dreaptă și înaltă uneori de 2 metri, cu flori frumoase și mari, galbene; cultivată mai adesea pentru semințele ei oleaginoase; numită și „sora-soarelui” (Helianthus annuus) (🖼 2135); FLOARE-DE-STEA ARȘENIC; FLOAREA-STUPILOR – ROINIȚĂ; FLOAREA-UNTULUI VERIGEL; FLOAREA-VÎNTULUI FLOAREA-PĂSĂRILOR; FLOAREA-ZMEULUI – BARBA-POPII; – FLORI-DE-PAIE, plantă originară din Australia, cu tulpina țeapănă, cu flori frumoase de diferite colori, cari par uscate ca paiele (Helichrysum bracteatum) (🖼 2136); FLORI-DOMNEȘTI – SURGUCI; FLORI-MĂRUNȚELE – TOPORAȘI (Viola adorata) ¶ 4 Desen, înfățișînd o floare cusută, brodată sau tipărită pe o țesătură: ie albă ca laptele împănată cu flori galbene RET. ¶ 5 Strat de mucegaiu ce se formează la suprafața vinului, oțetului, etc. ¶ 6 🔧 Vîrful ascuțit al sfredelului, care pătrunde în lemn ¶ 7 Bărbia cheii (🖼 2137) ¶ 8 📰 Partea caracterului de tipografie care reprezintă litera sau semnul, spre deosebire de restul suportului de plumb (👉 🖼 893) ¶ 9 ~ de făină, făina cea mai fină ¶ 10 🔬 ~de pucioasă, pulbere de pucioasă obținută prin volatizare sau sublimare ¶ 11 Fig. Tot ce poate fi mai bun, mai fin, mai de seamă, elită: întîmpinat de 340 de tineri Greci ... ~a tinerimii I. -GH.; vecinul meu Bogonos e ~a vecinilor NEGR. ¶ 12 Tot ce poate fi comparat cu frumusețea sau frăgezimea unei flori: cu frumoasă și mîndră ~ a înzestrat literatura română I. -GH. ¶ 13 📖 Ornament al stilului: flori de retorică ¶ 14 Momentul cînd un lucru sau o persoană se află în desvoltarea deplină, în toată frumusețea, în toată strălucirea, în toată puterea: în ~a vîrstei; în ~a tinereții ¶ 15 Aromă, parfum (despre băuturi) ¶ 16 † Coloare, față [lat. florem].

mirodenie (desp. -ni-e) s. f., art. mirodenia (desp. -ni-a), g.-d. art. mirodeniei; pl. mirodenii, art. mirodeniile (desp. -ni-i-)

mirodenie (-ni-e) s. f., art. mirodenia (-ni-a), g.-d. art. mirodeniei; pl. mirodenii, art. mirodeniile (-ni-i-)

mirodenie s. f. (sil. -ni-e), art. mirodenia (sil. -ni-a), g.-d. art. mirodeniei; pl. mirodenii, art. mirodeniile (sil. -ni-i-)

MIRODENIE s. v. aromă, balsam, mireasmă, nopticoasă, parfum.

MIRODENIE s. 1. (mai ales la pl.) v. condiment. 2. (BOT.; Hesperis tristis) (reg.) floarea-nopții.

MIRODENIE s. 1. (mai ales la pl.) aromat, condiment, ingredient, (pop.) dres, (înv.) băcănii (pl.), miroase (pl.), mirodie, mirositură, spițerie. (Vanilia, piperul sînt ~.) 2. (BOT.; Hesperis tristis) (reg.) floarea-nopții.

mirodenie s. v. AROMĂ. BALSAM. MIREASMĂ. NOPTICOASĂ. PARFUM.

MIRODÉNIE s.f. Condiment, în special exotic, de natură vegetală, deosebit de aromat sau picant, adesea foarte rar și scump, sub formă de frunze, coji, flori, fructe, rădăcini, proaspete sau uscate (scorțișoară, lemn-dulce, ienibahar, baton de vanilie, rădăcină de ghimber, șofran etc.); prin ext. orice condiment sau substanță puternic mirositoare.

MIRODÉNIE s. f. I. (Mai ales la pl.) 1. Nume dat unor substanțe aromatice care răspîndesc un miros puternic și plăcut; aromate, (învechit) mi- rositură. Fură date lui mirodenii multe ca să le jărtvească cu rugăciunea a tot sfinții, N. TEST. (1 648), 309^r/28, cf. 307^r/28. Multe mirodenii dentăi grele, iară apoi mare și iscusit miros fac. M. COSTIN, LET. I, 302/21. Unele purta . . . tipsii cu condite, și cu mirodenii ce umple locul de bun miros (a. 1773). GCR II, 89/4. Pretutindenea ardea ceale mai minunate mirodenii. BELDIMAN, N. P. I, 87/1. I-am pus la nas niște mirodenii. . . prin mijlocul cărora i-am îngreuiat somnul. GANE, N. II, 61, cf.33. Intră stăpîna casei gătită strașnic. . . și după dînsa o jupîneasă bătrînă, care o stropește cu mirodenii. CARAGIALE, O. IV, 189. Din ușă te învăluia un miros de mirodenii și de flori. GALACTION, O. 328. Orientul își înalță fumul greu de mirodenii. TOPÎRCEANU, P. 206. Pe brațe-i întinde. . . șăpusoarele cu mirodenii și celelalte mărunțișuri cumpărate de mire. SEVASTOS, N. 220. ♦ P. e x t. (Mai ales la sg.) Miros plăcut; parfum, aromă, mireasmă. Înplea-se-va pămîntul de dulce mirodenie. COD. TOD. 230. Să se suie rugăciunea ca o mirodenie. PSALT. (1 651), ap. JAHRESBER. III, 178. Au pogorît pre mirodenia fumului la locul unde este acum mînăstirea Ețcanii. SIMION DASC., LET. 15. Împlînd văzduhul de mirodeniile aromatelor și moscului, DOSOFTEI, V. S. octombrie 51^v/15. Iatacul acela curat, plin de mirodenia florilor uscate de cîmp. SADOVEANU, P. S. 231, cf. id. E. 123. Cer un ceai fierbinte de cinci parale cu mirodenie de cuișoare. I. BOTEZ, ȘC. 52. 2. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da alimentelor aromă sau gust picant; p. ext. (la pl., rar) ingrediente. Trebuie să se amestice și alte mirodenii ca să se facă deplin ciocolată. DRĂGHICI, R. 144/3. Fabricant de cafea măcinată și alte mirodenii. CARAGIALE, M. 286. E oprit de brașoveni cu piperul și mirodeniile din carâle sale. IORGA, S. D. XII, IV, cf. BIANU, D. S. Tot felul de mirodenii de-ale pămîntului. PAMFILE, S. T. 64. Să guste rachiu călugăresc cu mirodenii. HOGAȘ, M. N. 163. Obiecte importate:. . . tabac, tămîie, mirodenii. N. A. BOGDAN, C. M. 136. Vedea. . . minusculi arbuști de mirodenii. C. PETRESCU, C. V. 119. Pe grătare. . . sfîrîiau cîrnăței ce împrăștiau miros de mirodenii. BRĂESCU, A. 164. O mirodenie neidentificatâ dădea aromă rară acestei ciorbe. CĂLINESCU, S. 734. ♦ P. ext. (Prin Ban.) Zarzavat aromat de la care se consumă frunzele; verdeață. Cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 14, CHEST. II 398/9. II. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor; floarea-nopții (Hesperis tristis). Cf. PANȚU, PL., CADE, DM; b) nopticoasă (Hesperis matronalis). Cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U., PANȚU, PL., CADE, VOICULESCU, L. 190. – Pronunțat: -ni-e. – Pl.: mirodenii. – Mirodie + suf. -enie.