atragere sf [At: DA / Pl: ~ri / E: atrage] 1 Tragere spre sine a unui obiect Si: (rar) atras¹ (1). 2 Tendință reciprocă a mai multor obiecte de a micșora distanța dintre ele Si: (rar) atras¹ (2). 3 (Fig) Iubire. 4 A provoca dorința cuiva de a se apropia de ceva sau de cineva Si: (rar) atras¹ (4). 5 Aducere a cuiva cu sine Si: (rar) atras¹ (5). 6 (Fig) Ispitire. 7 Polarizare spre sine a atenției tuturor Si: (rar) atras¹ (7). 8 Polarizare a atenției cuiva spre un fapt important neglijat Si: (rar) atras¹ (8). 9 (Fig) Exercitare a unei fascinații asupra cuiva Si: (rar) atras¹ (9). 10 Determinare a cuiva (adesea prin viclenie) de a veni undeva Si: (rar) atras¹ (10). 11 (Fig) Antrenare a unei consecințe Si: (rar) atras¹ (11).

ATRAGERE sf. 1 Faptul de a atrage ¶ 2 fig. Încîntare, farmec, ademenire: orizontul necunoscut și plin de o ~ misterioasă (I.-GH.).

ATRAGERE, atrageri, s. f. Acțiunea de a atrage. 1. Determinare a cuiva de a veni alături de o persoană sau de un lucru. O mare importanță are atragerea în munca de agitație a activiștilor de partid și a cadrelor cu munci de conducere în aparatul de stat. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 25, 2/1. 2. Aducere (prin mijloace adecvate) a cuiva într-un loc sau într-o situație periculoasă; ademenire, amăgire. Se pusese la cale... atragerea domnului și răpirea sau înjunghierea lui. PAS, L. I 112.

ATRAGERE, atrageri, s. f. Acțiunea de a (se) atrage.

ATRAGERE s.f. Acțiunea de a atrage și rezultatul ei. [< atrage].

atragere (desp. a-tra-) s. f., g.-d. art. atragerii; pl. atrageri

atragere (a-tra-) s. f., g.-d. art. atragerii; pl. atrageri

atragere s. f. (sil. -tra-), g.-d. art. atragerii; pl. atrageri

Atragere ≠ respingere