AȘTERNE, aștern, vb. III. 1. Tranz. A întinde un covor, o pânză etc. pe o suprafață. ♦ Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) împrăștia, a (se) răspândi pe jos, încât să formeze un strat (care se nivelează). 2. Tranz. A pregăti (și a întinde) așternutul sau, p. ext., patul pentru culcare. ♦ A pregăti pe masă toate cele necesare pentru a mânca. 3. Tranz. A scrie, a compune. 4. Refl. și tranz. A (se) întinde (orizontal) pe jos, a (se) culca la pământ. ♦ Refl. Fig. A se apuca temeinic sau în tihnă de o treabă. ◊ Expr. A se așterne la drum = a porni la drum lung. A se așterne drumului (sau câmpului etc.) = a fugi sau a merge foarte repede. 5. Tranz. A trânti, a culca pe cineva la pământ (printr-o lovitură). ◊ Expr. (Înv.) A așterne (pe cineva) la scară = a întinde (pe cineva) pe jos pentru a-l bate. – Lat. asternere.

așterne [At: (sec. XVII) Mss. ap. GCR I, 233 / Pzi: aștern / E: ml asternre] 1-2 vtr A (se) întinde sau împrăștia pe jos, ca să formeze un strat întins.3 vt A răspândi pe jos obiecte, (ca) un covor, pe care să calce cineva. 4 vt A amenaja o trecere, (un pod, un dmm etc.) pentru cineva. 5 vt (Îe) A ~ pe hârtie A scrie. 6 vt (Îe) A ~ pe portativ A compune muzică. 7 vt (Înv; îe) A ~ pe pânză A picta. 8 vt (Înv) A depune o plângere înaintea cuiva. 9 vt (Înv) A face o expunere. 10 vr (D. oameni) A se întinde. 11-12 vtr (Pan; d. obiecte) A (se) răsturna. 13 vr (Îe; înv) A se ~ de tot A se pleca cu umilință în fața cuiva. 14 vr (D. cai; îe) A se ~ drumului A fugi atât de repede, de parcă ar atinge pământul cu pântecele. 15 vr (Fig; îe) A se ~ pe o treabă A se apuca serios de o treabă. 16 vt A culca pe cineva la pământ. 17 vt A ucide pe cineva. 18 vt A întinde pe cineva jos spre a-l bate. 19 vt A întinde pe jos ceva pentru a face un culcuș. 20 vt A pregăti patul pentru culcare. 21 vt (Îe) A ~ Ia cai A pregăti grajdul cailor. 22 vt (Îe) A ~ masa A pune masa. 23 vt (Fig) A pregăti cuiva ceva. 24-25 vtr A (se) acoperi. 26 vt (Îe) A ~ un drum A pietrui un drum.

AȘTERNE (aștern) I. vb. tr. 1 A întinde ceva (un covor, o pătură, etc.) pe jos sau peste ceva: așternea veșmentele sale de călca pri înse asinul Iul Hs. (VARL.) ¶ 2 fig.: așternîndu-și privirea dornică... pe dunga vînătă a drumului (VLAH.) ¶ 3 ~ pe cineva la pămînt, pe jos, a doborî pe cineva lungindu-l la pămînt ¶ 4 ~ pîntecele la pămînt, a atinge pămîntul cu pîntecele (vorb. de cai în goană) ¶ 5 ~ patul, a face patul; abs. proverb: cum îți vei așterne, așa vei dormi, cum te porți, cum îți orînduești viața, așa vei fi răsplătit; cum vei munci, așa foloase vei trage în urmă; ~ masa, a întinde fața de masă, a pregăti pe masă cele trebuincioase pentru mîncare ¶ 6 ~ cu... a acoperi cu...: vîntul de toamnă așternuse cărările cu frunze ¶ 7 ~ pe hîrtie, a pune pe hîrtie, a scrie; ~ pe zid (ODOB.), a însemna, a zugrăvi pe zid ¶ 8 ⚖️ ~ o pîră, a pîrî pe cineva, a face o jalbă ¶ 9 familiar ~ pe cineva, a-l vorbi de rău altuia, a-l înfățișa într’o lumină nefavorabilă, a-i face un rău ¶ 10 A pune la cale, a plănui ceva: tu le faci bine și ele îți aștern moarte (SB.) II. vb. refl. 1 A se întinde peste ceva, a acoperi ceva: zăpada s’a așternut peste cîmp ¶ 2 fig.: drumul s’a-șterne drept, între două rînduri de pomi (VLAH.) ¶ 3 A se ~ pe ședere, a se pune pe stat mai mult timp într’un loc; a se ~ pe mîncare, a se pune tihnit la mîncare; a se ~ pe somn, pe odihnă, a se da la somn, a sta să se odihnească; a se ~ pe vorbă, a se întinde la vorbă, a sta de vorbă; a se ~ pe lucru, a se pune serios pe lucru; a se ~ pe gînduri, a se cufunda în gînduri ¶ 4 A se ~ la drum, a porni la drum ¶ 5 A se ~ pămîntului, drumului, vîntului, a se ~ pe goană, a fugi în goană (vorb. de cai, etc.) [lat. adstĕrnĕre].

AȘTERNE, aștern, vb. III. 1. Tranz. A întinde un covor, o pânză etc. pe o suprafață. ♦ (Adesea fig.) A (se) împrăștia, a (se) răspândi pe jos, încât să formeze un strat (care se nivelează). 2. Tranz. A pregăti (și a întinde) așternutul sau, p. ext., patul pentru culcare. ♦ A pregăti pe masă toate cele necesare pentru a mânca. 3. Tranz. A scrie, a compune. 4. Refl. și tranz. A (se) întinde (orizontal) pe jos, a (se) culca la pământ. ♦ (Fig.) A se apuca temeinic sau în tihnă de o treabă. ◊ Expr. A se așterne la drum = a porni la drum lung. A se așterne drumului (sau câmpului etc.) = A fugi sau a merge foarte repede. 5. Tranz. A trânti, a culca pe cineva la pământ (printr-o lovitură). ◊ Expr. (Înv.) A așterne (pe cineva) la scară = a întinde (pe cineva) pe jos pentru a-l bate. – Din lat. asternere.

AȘTERNE, aștern, vb. III. 1. Tranz. A întinde (un covor, o pătură etc.) pe o suprafață. Peste frunzări toarnă țarină și peste țărînă așterne o rogojină. CREANGĂ, P. 29. [Făt-Frumos] se dete jos de pe cal și-și așternu mantaua pe năsipul încă fierbinte. EMINESCU, N. 24. ◊ Fig. Tractoarele înaintau duduind de-a lungul șoselei așternută pe cîmpie. DUMITRIU, V. L. 116. Sta în picioare, pe prispă, neclintită, așternîndu-și privirea... pe dunga vînătă a drumului. VLAHUȚĂ, O. A. 97. ◊ Refl. (Poetic) Eu priveam la cernerea de fulgi din juru-mi, la covorul alb ca o lînă moale de miel care se așternea pretutindeni. SADOVEANU, O. III 330. Saltă-n scări și-aiurea Fuge iar din crîng. Cîmpi s-aștern în juru-i. TOMA, C. V. 99. Văpaia lungă s-așterne pe sclipitoarele întinderi. VLAHUȚĂ, N. 140. (Fig.) Se așternuse o tăcere, încît se auzea de-afară vuietul plopilor. CAMILAR, TEM. 16. Parcă se așternea o tristeță de pustiu peste locurile acelea. PAS, L. I 72. ♦ A împrăștia, a răspîndi ceva pe jos, așa încît să formeze un strat. A așterne nisip pe cărare. ◊ Fig. Zgomotoasa albie plină de stînci s-a sfîrșit, și de acum înainte cîmpia îi așterne lungi straturi de nisip și humă. BOGZA, C.O. 126. ◊ (Cu inversarea complementelor) A așterne o șosea cu pietriș. A așterne pămîntul cu paie. ◊ Refl.: O parte [din semințe] s-așternea pe stîncă și să rodească nu putea. MACEDONSKI, O. I 61. Frunza jos cădea, Pe pămînt se așternea, Parcă venise toamna. ȘEZ. IV 131. (Fig.) Se vor așterne peste noi... Zăpezile uitării. BENIUC, V. 32. 2. Tranz. (Cu privire la așternut, p. ext. la pat) A pregăti pentru culcare. Am primit poruncă... să aștern paturile în cele două odăi de oaspeți. SADOVEANU, N. F. 70. ◊ Fig. Dac-am văst ( = văzut) că nu mai vii... Pusei dorul căpătii, Urîtul mi-l așternui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. ◊ Absol. Pe vatră mi-e așternut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236. Mult bine-mi era la ea, Că-mi așternea la răcoare Și mă-ntreba ce mă doare. ALECSANDRI, P. P. 238. Cum îți vei așterne, așa vei dormi. ♦ (Cu privire la masă) A așeza în ordine pe masă obiectele necesare pentru cei care mănîncă; a pune masa. ◊ Refl. (Despre masă, mai ales în basme) A se acoperi. Masa... se va așterne cu tot felul de mîncări și băuturi. RETEGANUL, P. I 62. 3. Tranz. (Adesea determinat prin «pe hîrtie») A scrie; a compune. Mihai Zaharia începu să aștearnă cuvintele bătrîmdui pe hîrtie, sub privirile aprinse ale țăranilor. MIHALE, O. 524. Cine știe pana a mînui să scrie din nou ce se află așternut aici. PAS, L. I 133. ♦ Fig. (Rar, cu privire la o pîră, un plan etc.) A desfășura în fața cuiva, a expune. În curte la Mihnea-vodă, Nemerit-a, Poposit-a, Măre, trei moșnegi bătrîni... Și pîrăsc pe Dobrișan Naintea lui Mihnea-vodă. Și din gură ce-i spunea, Pîra cum își așternea? TEODORESCU, P. P. 473. 4. Refl. (Despre persoane, mai ales determinat prin «la pămînt» sau «pe jos») A se întinde orizontal, a se culca la pămînt în toată lungimea sa. Plutonul se așternu la pămînt. CAMILAR, N. I 73. Se așternea de-a lungul, în marginea șesului, și sta multă vreme cu fața în soare, cu degetele încleștate sub ceafă și cu ochii pe jumătate deschiși. VLAHUȚĂ, O. A. 102. ◊ Tranz. Ostașii îl aduseră mort, îl așternuseră în zăpadă. DUMITRIU, N. 199. ♦ Fig. (Despre cal, de obicei determinat prin «drumului» sau «la drum», mai rar prin «vîntului», «cîmpului» etc.) A fugi foarte repede. Ci fie-așa! Pegasul meu, așterne-te la drum. BENIUC, V. 39. Cum iei pămîntul în galop Și cum te-așterni ca un potop De trăsnete-n pustiu! COȘBUC, P. I 112. Fug caii duși de spaimă și vîntului s-aștern. EMINESCU, O. I 98. Alei, murgul meu voinic! Așterne-te drumului Ca și iarba cîmpul la La suflarea vîntului! ALECSANDRI, P. P. 74. ◊ (Despre călăreți) În lumina revărsatului de zi, cei cinci cazaci se așternuseră într-o fugă nebună. SADOVEANU, O. VII 35. ◊ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe») A începe cu tot dinadinsul să facă ceva, a se apuca temeinic sau în tihnă de ceva; a se pune, a se așeza pe... Tînărul cronicar foiletonist... se așterne din zi în zi mai fervent pe lucru. VLAHUȚĂ, O. A. 212. Gheorghe se așternea cu tot dinadinsul pe învățătură. VLAHUȚĂ, O. A. I 119. S-au adunat cu toatele la priveghi, și unde nu s-au așternut pe mîncate și pe băute, veselindu-se împreună! CREANGĂ, P. 34. ◊ (Se accentuează durata îndelungată a acțiunii) Și iarăși te-ai așternut, pe ședere, acasă! PAS, Z. I 299. 5. Tranz. A trînti, a culca (pe cineva) la pămînt (printr-o lovitură). [Calul] nimic nu făcea... Numa-n tafturi se umfla Și departe l-azvîrlea, Fierea-ntr-însul cătrănea, Mort pe jos îl așternea. TEODORESCU, P. P. 523. ◊ Expr. (învechit) A așterne pe cineva la scară = a întinde pe cineva pe jos pentru a-l bate. Jeluitorii au umblat fugari prin pădure, de frică, că-i căuta să-i aducă la curte și să-i aștearnă la scară. ȘEZ. IV 18. 6. Tranz. Fig. (Rar) A pune la cale, a unelti, a urzi. Ia, cum sînt unele firi! Tu le faci bine și ele îți aștern moarte! SBIERA, P. 86.

AȘTERNE, aștern, vb. III. 1. Tranz. A întinde un covor, o pînză etc. pe o suprafață. ♦ Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) împrăștia, a (se) răspîndi pe jos, așa încît să formeze un strat. 2. Tranz. A pregăti așternutul sau, p. ext., patul pentru culcare. ◊ Expr. Cum îți vei așterne așa vei dormi = după cum știi să-ți orînduiești viața așa vei trăi. ♦ A pune masa. 3. Tranz. A scrie; a compune. ♦ (Rar) A expune în fața cuiva o pîră, un plan etc. Și din gură ce-i spunea, Pîra cum își așternea? (TEODORESCU). 4. Refl. și tranz. A (se) întinde orizontal pe jos, a (se) culca la pămînt. Se așternea de-a lungul, în marginea șesului (VLAHUȚĂ). ◊ Expr. (Refl.) A se așterne la drum = a porni la drum lung. A se așterne drumului (sau cîmpului etc.) = a fugi sau a merge foarte repede. ♦ Refl. Fig. A se apuca temeinic sau în tihnă de ceva; a se pune, a se așeza pe... Și unde nu s-au așternut pe mîncate și pe băute (CREANGĂ). 5. Tranz. A trînti, a culca pe cineva la pămînt (printr-o lovitură). ◊ Expr. (Înv.) A așterne (pe cineva) la scară = a întinde (pe cineva) pe jos pentru a-l bate. – Lat. asternere.

A AȘTERNE aștern tranz. 1) A întinde pe o suprafață. ~ covorul. ~ o pânză. ~ asfalt. 2) (patul) A pregăti pentru culcare, aranjând așternutul. ◊ Cum îți vei așterne așa vei dormi ce acțiuni vei întreprinde așa rezultate vei obține. 3) (masa) A înzestra cu cele necesare pentru a mânca. 4) (gânduri, idei etc.) A exterioriza în scris. 5) A face să se aștearnă. /<lat. asternere

A SE AȘTERNE mă aștern intranz. 1) A se lăsa (pe o suprafață) formând un strat. Frunzele s-au așternut pe sub copaci. 2) (despre ființe) A se întinde pe jos; a se culca la pământ. 3) fig. A se apuca serios de ceva. ~ pe scris. ~ la vorbă. ◊ ~ la drum a porni la drum lung. 4) A se întinde în fața ochilor; a se deschide; a se desfășura. /<lat. asternere

așterne v. 1. a întinde de-alungul, a desfășura: a așterne pe cineva la pământ; 2. a pregăti patul, masa; 3. a acoperi: cu fulgi prin neguri câmpii așternea AL.; a așterne cu piatră, a pardosi; a așterne pe hârtie, a scrie; a așterne o plângere, a se jelui; 4. fig. a încondeia, a ponegri: l’am așternut bine; 5. a se întinde, a se lungi; a se așterne drumului (pământului), a alerga în toată fuga (calul): fug caii duși de spaimă și vântului s’aștern EM. [Lat. ASTERNERE].

aștérn, -út, a aștérne v. tr. (lat. astérnere. – Să aștearnă. V. strat). Întind, lungesc: a așterne mantaŭa pe pămînt. Pregătesc: a așterne patu, masa. Trîntesc: a așterne pe cineva la pămînt. Acoper: a așterne mormîntu cu florĭ, a așterne florĭ pe mormînt. Pavez: a așterne șoseaŭa cu peatră. Redactez: a așterne pe hîrtie o reclamațiune. Fig. Raportez, încondeĭez, daŭ de gol: a așterne un pungaș la judecată. V. refl. Alerg grozav, vorbind de caĭ: s’a așternut drumuluĭ.

așterne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aștern, 3 sg. așterne; conj. prez. 1 sg. să aștern, 3 să aștearnă; ger. așternând; part. așternut

așterne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aștern; conj. prez. 3 să aștearnă; part. așternut

așterne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aștern; conj. prez. 3 sg. și pl. aștearnă; part. așternut

AȘTERNE vb. v. arunca, azvârli, culca, dărâma, doborî, întinde, lungi, prăbuși, prăvăli, răsturna, trânti.

AȘTERNE vb. 1. v. culca. 2. v. depune. 3. v. cădea. 4. a așeza, a întinde, a pune. (~ fața de masă.) 5. v. pune. *6. (fam. fig.) a se așeza, a se pune. (Se ~ pe carte, pe învățătură.)

AȘTERNE vb. 1. a (se) așeza, a (se) culca, a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) pune. (S-a ~ la pămînt.) 2. a se așeza, a se depune, a se pune. (S-a ~ mult praf pe...) 3. a se așeza, a cădea, a se depune, a se lăsa, a pica. (S-a ~ bruma.) 4. a așeza, a întinde, a pune. (~ fața de masă.) 5. a aranja, a așeza, a pregăti, a pune. (~ masa.) 6.* (fam. fig.) a se așeza, a se pune. (Se ~ pe carte, pe învățătură.)

așterne vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. CULCA. DĂRÎMA. DOBORÎ. ÎNTINDE. LUNGI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RĂSTURNA. TRÎNTI.

A așterne ≠ a deșterne

așterne (aștern, așternut), vb. – 1. A întinde, a extinde, a expune. – 2. A pune pe hîrtie, a scrie. – 3. A acoperi. – 4. A da jos, a trînti. – 5. (Refl.) A fugi în goana mare (se construiește cu dat.). – 6. (Refl.) A-și petrece timpul cu cineva. – 7. A face patul. – Mr. așternu, aștearnire, megl. ștern, șterniri, istr. (a)șternu. Lat. asternĕre (Cipariu, Gram., 107; Pușcariu 151; Candrea-Dens., 105; REW 8248; DAR); cf. alb. stron, piem. sterni „a pava”, tess. sterni „a întinde paie pe jos vitelor”, sard. isterriri „a desface snopii”, engad. sterner. – Der. așternut, s. n. (lenjerie de pat; pat).