ațâțare sf [At: BIBLIA (1688), 2841 / V: ațiț~ / Pl: ~țări / E: ațâța] 1 Reaprindere a focului care e aproape stins Si: (rar) ațâțat¹ (1) 2 Întețire a focului Si: (rar) ațâțat¹. 3 Aprindere a focului Si: (rar) ațâțat¹ (3). 4 (Fig) Întărâtare. 5-9 (Fig) Asmuțire (1-5). 10 (Fig) Excitare. 11 (Fig) Întețire (a unui rău). 12 (D. animale; îrg) Înmulțire.

ațițare sf vz ațâțare

AȚÎȚARE sf. AȚÎȚAT sbst. Faptul de a (se) ațîța.

AȚÎȚARE, ațîțări, s. f. Acțiunea de a ațîța. 1. Stîrnire, întețire a focului (prin suflare sau scormonire). ◊ 2. Fig. Provocare, instigare, stîrnire, întărîtare (spre manifestări sau acțiuni rele, primejdioase). Ațîțare criminală la război. – Variantă: ațițare (CONTEMPORANUL, IV 83, NEGRUZZI, S. I 75) s. f.

AȚÎȚARE, ațîțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațîța. [Var.: ațițare s. f.]

ațâțare s. f., g.-d. art. ațâțării; pl. ațâțări

ațâțare s. f., g.-d. art. ațâțării; pl. ațâțări

ațâțare s. f., g.-d. art. ațâțării; pl. ațâțări

AȚÂȚARE s. v. activare, excitare, excitație, stimulare.

AȚÂȚARE s. 1. întețire, înviorare. (~ focului.) 2. v. aprindere. 3. v. instigare. 4. v. asmuțire.

Ațâțare ≠ liniștire

AȚÎȚARE s. 1. întețire, înviorare. (~ focului.) 2. aprindere, facere. (~ focului.) 3. incitare, instigare, instigație, întărîtare, provocare, stîrnire, tulburare, (rar) incitație, provocație, (pop.) zădărîre. (~ maselor.) 4. asmuțire, întărîtare, provocare, stîrnire, (pop.) zădărîre. (~ cîinilor.)

ațîțare s. v. ACTIVARE. EXCITARE. EXCITAȚIE. STIMULARE.