19 definiții pentru bandit

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BANDIT, bandiți, s. m. Persoană care face parte dintr-o bandă1 de răufăcători; tâlhar, răufăcător, gangster. – Din fr. bandit, it. bandito.

BANDIT, bandiți, s. m. Persoană care face parte dintr-o bandă1 de răufăcători; tâlhar, răufăcător, gangster. – Din fr. bandit, it. bandito.

bandit sm [At: CĂLINESCU, E. O. II, 308 / V: (rar) ~dist / Pl: ~iți / E: it bandito, fr bandit] 1 Persoană care face parte dintr-o bandă1 (2) Si: gangster, răufăcător, tâlhar. 2 (Fam) Afurisit. 3 (Fam) Ticălos.

bandit s.m. 1 Persoană care face parte dintr-o bandă de răufăcători; tîlhar. ◇ Bandit de drumul mare v. drum. 2 Ext. Persoană care comite o infracțiune (gravă). 3 (fam.) Ticălos. • pl. -ți. /<fr. bandit, it. bandito, germ. Bandit.

*BANDIT sm. Tîlhar, făcător de rele [fr. < it.].

BANDIT, bandiți, s. m. Tîlhar. V. brigand, asasin. (Fig.) Să simtă bandiții că pacea-i mai tare! DEȘLIU, M. 71.

BANDIT, bandiți, s. m. Tîlhar. – Fr. bandit.

BANDIT s.m. Tîlhar; brigand; asasin. [< it. bandito, cf. fr. bandit].

BANDIT s. m. tâlhar; brigand; gangster. (< fr. bandit, it. bandito)

BANDIT ~ți m. 1) Persoană care face parte dintr-o bandă; tâlhar. ~ de drumul mare. 2) fig. Persoană lacomă și fără scrupule; nemernic; ticălos; netrebnic. /<fr. bandit, it. bandito

bandit m. 1. făcător de rele, primejdios; 2. fig. om fără căpătâiu.

*bandít m. (fr. bandit, d. it. bandito, care vine d. banda, bandă, ceată). Tîlhar. V. cetaș.

bandist sm vz bandit

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bandit s. m., pl. bandiți

bandit s. m., pl. bandiți

bandit s. m., pl. bandiți

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BANDIT s. 1. v. tâlhar. 2. v. criminal. 3. v. ticălos.

BANDIT s. 1. tîlhar, (franțuzism) brigand, (reg.) furător, robalău, (Transilv.) lotru, (înv.) fur, războinic. (~ de drumul mare.) 2. nemernic, ticălos, tîlhar. (Un ~ de negustor.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bandit (bandiți), s. m. – Tîlhar, răufăcător. It. bandito, de unde și fr. bandit.Der. banditesc, adj.; banditism, s. n.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

bandist, -ă, bandiști, -iste adj. (stud.) care mănâncă de pe bandă (la cantina studențească)

Intrare: bandit
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bandit
  • banditul
  • banditu‑
plural
  • bandiți
  • bandiții
genitiv-dativ singular
  • bandit
  • banditului
plural
  • bandiți
  • bandiților
vocativ singular
  • banditule
  • bandite
plural
  • bandiților
substantiv masculin (M9)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bandist
  • bandistul
plural
  • bandiști
  • bandiștii
genitiv-dativ singular
  • bandist
  • bandistului
plural
  • bandiști
  • bandiștilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bandit, bandițisubstantiv masculin

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.