BLEAU², bleauri, s. n. (Reg.) Tablă de fier care îmbracă osia carului.[Var.: bleah, bleav s. n.] – Din ucr. bljacha, germ. Blech.

bleau² sn [At: COSTINESCU / V: ~ah, ~av, ~ehiu, ~ec, ~ef, ~eu, plec, pleu / Pl: ~ri /E: ger Blech, ucr бляча] (Reg) 1 Tablă care îmbracă osia carului. 2 Bucată de fier care căptușește butucul sau căpățâna roții. 3 (Îe) A face cuie (sau piroane) de – A tremura de frig. 4 (Înv; îf pleu) Vas de metal, de 250 ml, cu care se bea apă. 5 Cuțit care nu taie. 6 (Fig) Om prostănac.

bleau² s.n. (reg.) Tablă de fier care îmbracă osia carului. ♦ (reg.) Tablă de fier cu care se îmbracă acoperișul caselor. • pl. -uri. și bleah, bleav s.n. /<ucr. бляха, germ. Blech.

bleau¹ subst. Expr. (reg.) A nu zice nici bleau = a tăcea din gură, a nu (mai) scoate o vorbă. Nu mai cuteză să zică nici bleau (ISP.]. • /etimol. nec.

BLEAU¹, BLEAV, Mold. BLEAH (pl. -eauri, -eavuri, -eahuri) sn. 1 Tinichea: tablă de fier cu care se îmbracă osia carului ca să nu se roadă în urma frecării de butucul roatei: acolo erau lanțuri, bleauri și leoci vechi de căruță (DLVR.) ; un bleah roșu (DRĂGH.) ¶ 2 Tablă de fier cu care se căptușește pe din afară căpățîna roții (🖼 503) [germ. Bleeh + rut. bljaha].

BLEAU², bleauri, s. n. (Reg.) Tablă de fier care îmbracă osia carului. [Var.: bleah, bleav s. n.] – Din ucr. bljacha, germ. Blech.

BLEAU², bleauri, s. n. (Regional) Tablă de fier cu care se îmbracă osia carului, ca să nu se roadă de butucul sau. de căpățîna roții. ◊ (Adjectival, despre fier) De calitate proastă. Dacă plugul e de fier bleau... nu poți trage brazda nici îngustă, nici adîncă. STANCU, D. 152.

BLEAU², bleauri, s. n. (Reg.) Tablă de fier cu care se îmbracă osia carului. – Germ. Blech (ucr. bljacha).

bleau (bleav; Mold. bleah) n. tăbliță de fier, bătută pe osie, ca să nu se roază. [Rut. BLIAHA = germ. BLECH].

bleaŭ și bleah v. bleah.

bleah sn vz bleau²

bleav sn vz bleau²

blec² sn vz bleau²

blef sn vz bleau²

blehiu sn vz bleau²

bleu¹ sn vz bleau²

bleah s.n. v. bleau².

bleav s.n. v. bleau².

BLEAH 👉 BLEAU.

BLEAV 👉 BLEAU¹.

bleah n. Mold. V. bleau.

bleah, bleav și bleaŭ (o silabă) n., pl. urĭ. Trans. Mold. (rut. bleáha, d. germ. blech, tinichea. V. plev). Feru care acoperă capătu osiiĭ ca să nu roadă frecîndu-se de roată (în Trans. morcoașă). Fig. Iron. Gioablă, unealtă proastă: un bleav de pistol (CL. 1924, 194), de cuțit, de coasă. V. hleab.

bleau² (tablă) (reg.) s. n., art. bleaul; pl. bleauri

bleau² (tablă) (reg.) s. n., art. bleaul; pl. bleauri

bleau (tablă) s. n., art. bleaul; pl. bleauri

bleau

BLEAU s. (TEHN.) (reg.) morcoașă. (~ la osia carului.)

BLEAU s. (reg.) morcoașă. (~ la osia carului.)

bleau (bleauri), s. n. – 1. Tablă albă. – 2. Tablă de fier care îmbracă osia carului, pentru evita atingerea cu butucul roții – Var. bleav, bleach, blec. Germ. Blech „tablă albă”, cf. sb. plech, mag. pléh, rus. bljacha (Sanzewitsch 198; DAR). – Der. ble(h)ui, vb. (a pune obezi la roată).

bleau s. m. invar. – Strop, pic; indică minimum ce se poate exprima (pentru a întări, prin absență, ideea de liniște). Creație expresivă (Iordan, BF, II, 181); coincide cu bg. ble, bljach (DAR). – Der. bleau, s. m. (animal cu urechile căzute); bleahă (var. blehaucă), s. f. (scroafă cu urechile căzute); blehăi (var. blehoti, bleheti), vb. (a lătra), prin intermediul unei asocieri curente între noțiunea de „gură” și cea de „cîrpă”, cf. bleancă, fleancă, fleoarță etc; bleașcă, s. f. (palmă, lovitură; zgomot produs de căderea unui obiect moale și umed), cf. fleașcă; bleasc, s. n. (respirație, răsuflare; bale, salivă), al cărui ultim sens este din sl. blĕšku „strălucire, bale”, după DAR (explicație ce pare greșită, căci acest sens nu apare în sl., cf. Iordan, BF, II, 183); blești, vb. (a slobozi un cuvînt, a deschide pliscul; a vorbi cu dificultate, a îngăima); coincide, probabil datorită aceleiași surse expresive, cu bg. mlaštjă „a mesteca, a molfăi”; blescăi, vb. (a murdări cu pămînt, a noroi), cf. plescăi; bleocăi, vb. (a bîrfi, a șușoti); bleoci, vb. (a vorbi, a lătră); bl(e)oșticăi, vb. (a merge cu greu printr-o mlaștină). Aceste cuvinte nu sînt în mod necesar der. direcți de la bleau, însă par a ilustra aceeași intenție expresivă. Cf. bleandă, bleg, bleot.

pui de bleau La Udrescu găsim expresia (s. v. bleau) a face (cuiva) un pui de bleau „a nu-i face nimic, a-l păcăli”. Am semnalat din comuna Reviga formula a face la bleav „a tremura de frig” (BPh., V, 159; vezi și la Udrescu, cu aceeași valoare, a face (la) bleauri). Bănuiesc că pui, în expresia citată, a apărut aici prin confuzie (poate intenționată) în loc de cui, vezi a face cuie (BPh., ibid.): s-au putut încrucișa cele două expresii, a face la bleau și a face cuie, deși pentru sens ar trebui desigur să ne referim la valoarea slabă a cuielor de tablă (vezi în DA, s. v. bleau, a face cuie de bleau „a tremura”). După ce am redactat rîndurile precedente, am găsit, tot la Udrescu, s. v. cui, expresia a face cuiva un cui de bleau „a păcăli (pe cineva), a nu-i face nimic”. Aceasta pe de o parte confirmă ideea pe care am exprimat-o mai sus, dar pe de altă parte poate duce la părerea că totul se reduce la o greșeală de transcriere sau de tipar. Împotriva acestei ultime ipoteze vorbește faptul că sub face expresia reapare, tot cu pui. Cred că se zice a face un pui de bine, iar un pui de bleau ar constitui o „deraiere”.