burlăcie sf [At: CREANGĂ, P. 142 / Pl: ~ii / E: burlac + -ie] (Pfm) 1 Starea de burlac¹ (1) Si: (rar) holteie. 2 Viață de burlac¹ (1) Si: (rar) burlăcărit, holteie. 3 Văduvie.

burlăcie s.f. (pop.; fam.) 1 Viață de burlac. Flăcăul începe și el a se trece, mergînd tot înainte cu burlăcia (CR.). 2 Starea de burlac. Burlăcia lui s-a încheiat cu o nuntă. ♦ Văduvie. • pl. -ii. g.-d.-iei. /burlac + -ie.

BURLĂCIE sf. Starea de holteiu, de burlac, de om necăsătorit: La o bună ’nsurătoare El, nici vorbă, s’a gîndit, Ca să puie burlăciei Și nevoilor sfîrșit VLAH..

BURLĂCIE s. f. Viață de burlac; celibat, holteiie. Flăcăul începe și el a se trece, mergînd tot înainte cu burlăcia, și însurătoarea rămînea baltă. CREANGĂ, P. 142.

BURLĂCIE s. f. Viață de burlac. – Din burlac + suf. -ie.

BURLĂCIE f. 1) Viață de burlac. 2) Stare socială de burlac. 3) Perioadă de timp cât un bărbat este burlac; holteie. [Art. burlăcia; G.-D. burlăciei; Sil. -ci-e] /burlac + suf. ~ie

burlăcie f. Mold. starea burlacului: cu burlăcia și însurătoarea rămânea baltă CR.

burlăcíe f. (d. burlac). Celibat, starea de burlac.

burlăcie s. f., art. burlăcia, g.-d. burlăcii, art. burlăciei

burlăcie s. f., art. burlăcia, g.-d. burlăcii, art. burlăciei

burlăcie s. f., art. burlăcia, g.-d. burlăcii, art. burlăciei

BURLĂCIE s. v. celibat.

BURLĂCIE s. celibat, holteie, (înv.) necăsătorie, necăsnicie. (~ lui a durat mult.)