bădică sm [At: CREANGĂ, P. 147 / V: -ic¹ / Pl: ~ici / E: bade + -ică] 1-14 (Șhp) Bade (1-7) (drag) Si: bădicuță (1-14), bădie (1-14), bădieș (1-14), bădiică (1-14), bădiiță (1-14), bădiluc (1-14), bădilucă (1-14) bădișor (1-14), bădiță (1-14), bădițel (1-14), bădițică (1-14), bădiucă (1-14), bădiuliță (1-14), bădiuluț, bădiuluță (1-14).

bădícă s.m. (pop.; mai ales la vocat.) Bădiță. Cu bine, bădică Vasile, ...a șoptit și Culai (SADOV.). ◆ Iubit, ibovnic. • pl. -ci. și bădíc s.m. /bade + -ică.

BĂDICĂ s. m. (Mold., Transilv.) I. Diminutiv al lui bade. V. bade (1). Cu bine, bădica Vasile... a șoptit și Culai. SADOVEANU, N. F. 127. Da de unde ești tu, măi țîcă? și ce cauți pe-aici, spaima cînilor? – De unde să fiu, bădica? Ia, sînt și eu un băiet sărman. CREANGĂ, P. 147. ◊ (Fără considerație de vîrstă) Roaba badei s-apropie de el și-i zise încet, strîngîndu-l de mînă: Eu știu că tu ești Făt-Frumos... Da, bădică, mîne ți se-mplinește anul, ia-mă și pe mine cu d-ta, că ți-oi fi de mare folos. EMINESCU, N. 21. V. bade (2). Vochițo, Vochițo!... – Cum îi, bădică! Iată-mă-s. NEGRUZZI, S. III 17. ♦ Iubit, ibovnic, drăguț. Inima-mi de dor e arsă Că bădica-i dus de-acasă. ALECSANDRI, P. P. 267. Fă-mă pasăre măiastră La bădica pe fereastră: Să auz al lui suspin, Lacrimile să-i alin! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 134. II. Bădiță (II). Mă duc să-i deschid! – Bădică! bădică! zise iarăși cel mic. Ascultați-mă și pe mine. CREANGĂ, P. 22.

BĂDICĂ, bădici, s. m. (Pop.) Bădiță. [Var.: bădic s. m.] – Din bade + suf. -ică.

bădic¹ sm vz bădică

bădíc s.m. v. bădică.

BĂDIC², BĂDICĂ sm. dim. BADE: nevestele noastre trăiau ca surorile, își ziceau surată și nouă bădică (VLAH.).

bădíca m. fără pl., voc. bădică. Dim. d. badea și bădia. – În est. gen. bădicăĭ, în vest bădichiĭ sau (ob.) al luĭ b. Și bădița.

!bădică (reg.) s. m., g.-d. art. bădicăi/bădichii/lui bădica

bădică (pop.) s. m., g.-d. art. bădichii/bădicăi; pl. bădici

bădică s. m., g.-d. art. bădichii/bădicăi; pl. bădici

BĂDICĂ s. v. bădiță.

bădică s. v. BĂDIȚĂ.