CĂLUGĂR, călugări, s. m. I. Bărbat care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească; monah. II. Instalație hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din heleșteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea primenirii ei. – Din sl. kalugerŭ.

călugăr sm [At: (a. 1632) EUSTRATIE, ap. GCR I, 78/1 / Pl: ~i, (înv) ~gheri / E: vsl калугеръ, калогеръ ngr ϰαλόγηρος] 1 Bărbat care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească Si: monah. 2 (Îe) A se ține (după cineva) ca dracul după ~ A se ține insistent după cineva. 3 (Îcs) Maica și ~ul Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 4 (Pan) Om care duce o viață retrasă și înfrânată, căruia nu-i place contactul cu lumea Si: monah, pustnic. 5 (Lpl; maa) Dans nedefinit mai îndeaproape. 6 (Lpl; maa) Melodie după care se execută acest dans. 7 (Lpl; maa) Dans împreună cu melodia. 8 (Teh) Instalație hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din eleșteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea înlocuirii ei cu alta curată. 9 (Bot; reg) Calomfir (1) (Chrysantemum balsamita).

CĂLUGĂR, călugări, s. m. I. Bărbat care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească; monah. II. Instalație hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din heleșteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea primenirii ei. – Din sl. kalugerŭ (< gr.).

CĂLUGĂR, -IȚĂ, călugări, -ițe, s. m. și f. Persoană care trăiește într-o comunitate mănăstirească. V. monah, pustnic, sihastru. Un călugăr scobora încet pe potecă, la vale, cu o mare și umflată traistă la șold. HOGAȘ, M. N. 111. Pustnicul... chemase pe toate călugărițele la ascultare. ISPIRESCU, L. 30. Călugărul ce ședea în acea chilie era un om ca de șeizăci de ani, cu barba albă și lungă pînă la brîu. ALECSANDRI, C. 27. – Accentuat și: (f.) călugăriță.

CĂLUGĂR, călugări, s. m. Bărbat care trăiește într-o comunitate mănăstirească. – Slav (v. sl. kalugerŭ < gr.).

CĂLUGĂR ~i m. Bărbat care face parte dintr-o comunitate mănăstirească; monah. /<sl. kalugeru

călugăr m. om care s’a lepădat de ale lumii și duce o vieață pioasă într’o mănăstire. [Gr. KALOGHÉRAS, lit. bunul bătrân, nume onorific ca și preot].

călúgăr m., pl. ărĭ (ngr. kalógeros și kalógiros, dial. kalúgeros, d. vgr. kalós géras, fericit în etate; vsl. kalugerŭ și kalogerŭ). Monah, om retras la mînăstire și îmbrăcat în rasă. – În Olt. -ăre. V. pustnic, schimnic, sihastru, anahoret, eremit, ascet și cenobiŭ.

FLOARE sf. 1 🌿 Partea plantei, alcătuită din foi sau petale, albe sau colorate, adesea mirositoare, care se desvoltă, la o anumită epocă a anului, pe ramurile ei și în care se găsesc organele de reproducere (🖼 2129): zilele omului sînt ca ~a cîmpului ZNN.; proverb: cu o ~ nu se face (primă) vară, dintr’un singur exemplu nu se poate trage nici o concluzie; ~ la ureche, lucru ușor, de puțină însemnătate: lucrurile cele mai grele ... la el erau ~ la ureche ISP.; de florile mărului, Mold. Trans. de flori de cuc, în zadar, de geaba, fără nici un folos, numai cu numele: căci nu doară de florile mărului se îndoapă cu învățătura cîte 20 și 30 de ani ISP.; nu sînt eu numai de florile mărului prințipul Zamfir I. -GH.; nu ți-i greu să-ți pierzi vremea de flori de cuc? ALECS.; nu de flori de cuc i-au pus oamenii numele Procletul RET.; a pune flori după ureche, a înșela, a încornora, a pune coarne: vrei să-mi pui flori după urechi cu sfrijitu cel de Gălușcă? ALECS.; copil din flori, copil nelegitim, bastard ¶ 2 Ori-ce plantă de ornament: un ghiveciu de flori ¶ 3 🌿 Se întrebuințează cu un epitet sau un determinativ spre a denumi o mulțime de plante: FLOARE-BROȘTEASCĂ, plantă cu flori galbene, numită și „piciorul-cocoșului” sau „rărunchiu” (🖼 2130) (Ranunculus acris); FLOAREA-CĂLUGĂRULUI 👉 CĂLUGĂR 2; FLOAREA-CIUMEI = CIUCURAȘI; FLOAREA-CIUTEI = GĂINUȘI; FLOAREA-CRUCII = PRISTOLNIC; FLOAREA-CUCULUI 👉 CUC; FLOAREA-CUNUNII CURCUBEU 2; FLOAREA DOAMNEI, plantă ce crește în vîrful munților și pe pășunile stîncoase cu frumoase flori albe flocoase; numită și „floarea-reginei” „floarea-domniței”, „albumeală”, „flocoșele” (Gnaphalium leontopodium) (🖼 2131); FLOAREA-FÎNULUI FIRUȚĂ¹; FLOAREA-FLORILOR DIOC; FLOARE-DE-FRIGURI = FIEREA-PĂMÎNTULUI 👉 FIERE; FLOARE-FRUMOASĂ BĂNUȚI; FLOAREA-GRÎULUI ALBĂSTRIȚĂ; FLOARE-DE-LEAC¹, plantă, cu flori galbene-aurii, ce crește prin tufișuri umede; se cultivă adesea ca plantă decorativă; numită și „gălbenele”, „bujorel”, „piciorul-cocoșului” (Ranunculus repens); FLOARE-DE-LEAC² GĂLBENELE (🖼 2132); FLOARE-DE-LINGOARE IARBĂ-DE-LINGOARE; FLOAREA-NOPȚII MIRODENIE 2; FLOARE-DE-OCHI SILUR; FLOAREA-PAIULUI ALBĂSTRIȚĂ; FLOAREA-PĂSĂRILOR, FLOAREA-PAȘTILOR, FLOAREA-PAȘTELUI, mică plantă ierboasă a cărei tulpină face o singură floare albă sau roză care se deschide în Martie-Aprilie (epoca Paștilor); numită și „oiță”, „păștiță”, „găinușă”, etc. (Anemone nemorosa) (🖼 2133): pe covorul galben de frunze moarte dedesubt se arăta albă ... floarea-paștelui SAD.; FLOARE-DE-PERINĂ, plantă cu flori galbene-aurii dispuse în capitule mărișoare frumoase; numită și „iarbă-de-perină” întrebuințată de popor spre a colora în galben (Anthemis tinctoria) (🖼2134); FLOAREA-REGINEI 👉 FLOAREA-DOAMNEI; FLOAREA-ȘARPELUI = MAMA-PĂDURII¹; FLOAREA-SOARELUI, plantă originară din America, cu tulpina dreaptă și înaltă uneori de 2 metri, cu flori frumoase și mari, galbene; cultivată mai adesea pentru semințele ei oleaginoase; numită și „sora-soarelui” (Helianthus annuus) (🖼 2135); FLOARE-DE-STEA ARȘENIC; FLOAREA-STUPILOR – ROINIȚĂ; FLOAREA-UNTULUI VERIGEL; FLOAREA-VÎNTULUI FLOAREA-PĂSĂRILOR; FLOAREA-ZMEULUI – BARBA-POPII; – FLORI-DE-PAIE, plantă originară din Australia, cu tulpina țeapănă, cu flori frumoase de diferite colori, cari par uscate ca paiele (Helichrysum bracteatum) (🖼 2136); FLORI-DOMNEȘTI – SURGUCI; FLORI-MĂRUNȚELE – TOPORAȘI (Viola adorata) ¶ 4 Desen, înfățișînd o floare cusută, brodată sau tipărită pe o țesătură: ie albă ca laptele împănată cu flori galbene RET. ¶ 5 Strat de mucegaiu ce se formează la suprafața vinului, oțetului, etc. ¶ 6 🔧 Vîrful ascuțit al sfredelului, care pătrunde în lemn ¶ 7 Bărbia cheii (🖼 2137) ¶ 8 📰 Partea caracterului de tipografie care reprezintă litera sau semnul, spre deosebire de restul suportului de plumb (👉 🖼 893) ¶ 9 ~ de făină, făina cea mai fină ¶ 10 🔬 ~de pucioasă, pulbere de pucioasă obținută prin volatizare sau sublimare ¶ 11 Fig. Tot ce poate fi mai bun, mai fin, mai de seamă, elită: întîmpinat de 340 de tineri Greci ... ~a tinerimii I. -GH.; vecinul meu Bogonos e ~a vecinilor NEGR. ¶ 12 Tot ce poate fi comparat cu frumusețea sau frăgezimea unei flori: cu frumoasă și mîndră ~ a înzestrat literatura română I. -GH. ¶ 13 📖 Ornament al stilului: flori de retorică ¶ 14 Momentul cînd un lucru sau o persoană se află în desvoltarea deplină, în toată frumusețea, în toată strălucirea, în toată puterea: în ~a vîrstei; în ~a tinereții ¶ 15 Aromă, parfum (despre băuturi) ¶ 16 † Coloare, față [lat. florem].

Misail Călugărul m. V. Eustratie.

călugăr s. m., pl. călugări

călugăr s. m., pl. călugări

călugăr s. m., pl. călugări

CĂLUGĂR s. (BIS.) monah, părinte.

CĂLUGĂR s. (BIS.) monah, părinte.

călugăr (călugări), s. m. – 1. Monah. – 2. Încălzitor pentru pat. – Mr., megl. călugăr. Ngr. ϰαλόγερος (Murnu 9), posibil prin intermediul sl. kalugerŭ; cf. bg., sb. kaluger (Iordan, BF, VI, 150). Der. călugăraș, s. m. (dim. al lui călugăr; pastilă aromată); călugăresc, adj. (monahal); călugărește, adv. (în felul călugărilor); călugăret, s. n. (mulțime de călugări); călugări, vb. (a face pe cineva călugăr, a-l închide într-o mănăstire, în general împotriva voinței lui; refl., a se face călugăr); călugărie, s. f. (viață de călugăr); călugărime, s. f. (mulțime de călugări); călugărire, s. f. (acțiunea de a se face călugăr); călugărit, s. n. (starea de a fi călugăr; călugărie); călugăriță, s. f. (femeie care trăiește într-o comunitate mănăstirească; insectă, Mantis religiosa; libelulă, Libellula depressa; gărgăriță, Coccinella septempunctata), cf. sb. kalugerica „specie de ciupercă”, bg. kalugerica „călugăriță, nagîț”, ngr. ϰαλογρίτζα „silvie”.

CĂLUGĂR. Subst. Călugăr, călugăraș (dim.), monah; anahoret (rar), ermit (rar), pustnic, schimnic (rar), ascet (livr.), schimonah (înv.), sihastru; cenobit; metocar. Călugăriță, mireasa domnului, monahie; pustnică, ascetă (livr.), schimnică, schimonahă (înv.); desăgăriță (rar). Egumen, abate, stareț, singhel; protosinghel; arhimandrit, proestos (înv.). Egumenă, stareță, abatesă (rar). Augustin; benedictin; capucin; carmelit; celestin; franciscan; dominican; iacobin; iezuit; minorit; templier, trapist. Benedictină; capucină; dominicană; carmelită; franciscană; ursulină. Călugăr musulman, derviș, călugăr indian, fachir. Călugărie, monahie (rar), monahism; ermitaj (rar), pustnicie, pustnicire, schimnicie (rar), schimnicit, sihăstrie; cenobitism. Stâreție, abație, egumenie. Adj. Călugăresc, de călugăr, monahal, monahicesc, monastic; anahoretic (rar), eremitic (rar), schimnicesc (rar), ascetic, pustnicesc (înv.); schimnicit, pustnicit, sihăstrit. Benedictin; capucin; dominican; franciscan; iacobin; iezuitic. Vb. A (se) călugări; a (se) pustnici, a (se) schimnici (rar), a (se) sihăstri, a (se) duce (închide, intra, trimite, băga) la (o) mănăstire. A egumeni (rar), a stăreți. Adv. Călugărește, schimnicește (rar). V. ascetism, așezămînt de cult, cler, singurătate.

LUIZI-CĂLUGĂRA, com. în jud. Bacău, situată în Subcarpații Tazlăului, la poalele de NE ale vf. Pietricica (586 m alt.); 5.354 loc. (2000). Biserică romano-catolică (1851).

MISAUL CĂLUGĂRUL (a două jumătate a sec. 17), cărturar din Moldova. Amintit de Miron Costin și Ion Neculce pentru interpolările sale referitoare la cucerirea Daciei de către Traian, precum și la informații ulterioare privind domniile lui Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare.

călugăr, călugări s. m. (deț.) condamnat care are de efectuat o pedeapsă mare.