CAIAFĂ, caiafe, s. f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ Expr. A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor preoți iudei) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul (purtându-l cu vorba). [Pr.: ca-ia-] – Din n. pr. Caiafa.

caiafă sf [At: DELAVRANCEA, ap. TDRG / P: ca-ia~ / Pl: ~fe / E: Caiafa] 1 Persoană fățarnică. 2 (Îe) A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana Ia Caiafa A trimite un solicitator dintr-un loc în altul (purtându-l cu vorba).

CAIAFĂ, caiafe, s. f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ Expr. A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor personaje biblice) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul (purtându-l cu vorba). [Pr.: -ca-ia-] – Din n. pr. Caiafa.

CAIAFĂ, caiafe, s. m. și f. 1. Persoană fățarnică, ipocrită. Are să mi-o plătească, și scump, caiafa asta bătrînă. M. I. CARAGIALE, C. 29. Acum rămăsese... o ură surdă, lașe... și jocul de caiafă pe care Fana ar fi fost frumos să nu-l accepte. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 190. 2. (Păstrat ca nume propriu în expr.) A trimite (sau a purta, a mîna, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor personaje din biblie) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc în altul, a-l purta cu vorba.

CAIAFĂ, caiafe, s. m. și f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ (În expr.) A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor personaje biblice) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul, a purta cu vorba. – Ngr. Kaiafa.

CAIAFĂ ~e f. Persoană fățarnică. ◊ A trimite (pe cineva) de la Ana la Caiafa a purta cu vorba. [Sil. ca-ia-] /Din Caiafa n. pr.

CAIAFĂ, caiafe, s. f. Fig. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ Expr. De la Ana la Caiafa (personaje biblice) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc în altul; a duce cu vorba. – Din n. pr. Caiafa, mare preot iudeu care l-a judecat pe Hristos.

caiafă (om fățarnic) s. f., g.-d. art. caiafei; pl. caiafe

caiafă (om fățarnic) s. f., g.-d. art. caiafei; pl. caiafe

caiafă s. f. (sil. -ia-), g.-d. art. caiafei; pl. caiafe

caiafă (caiafe), s. m. – 1. Ipocrit, fățarnic. – 2. (Arg.) Agent de poliție. De la Caifas, în rom. Caiafa (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 178).

caiafă, caiafe s. f. 1. (om) fățarnic / ipocrit. 2. (intl.) informator. 3. (intl.) hoț cu vechime / cu experiență.