catastrofă sf [At: GHICA, S. 115 / V: (nob) ~of sn / Pl: ~e / E: fr catastrophe, lat catastropha, ngr ϰαταστροφα „întoarcere”] 1 Întâmplare neașteptată, tragică și dezastruoasă Si: nenorocire Vz cataclism. 2 (Lit; pex) Eveniment decisiv, care duce la deznodământul tragic al acțiunii.

CATASTROFĂ, catastrofe, s. f. Eveniment tragic de mari proporții, întîmplare neașteptată cu urmări dezastruoase, nenorocire mare, dezastru. V. calamitate. Împrejurarea în care ei și-au găsit moartea a fost, de cele mai multe ori, o catastrofă. BOGZA, A. Î. 78. În urma catastrofei de la Drăgășani n-a mai rămas din armata grecească decît cete izolate. GHICA, S. 115. ◊ (Glumeț) M-am înfiorat la gîndul că s-ar putea stîrni un vifor de ploaie; ar fi fost o catastrofă iremediabilă. SADOVEANU, N. F. 57.

CATASTROFĂ, catastrofe, s. f. Eveniment tragic de mari proporții, cu urmări dezastruoase; dezastru. – Fr. catastrophe (lat. lit. catastropha).

CATASTROFĂ s.f. 1. Nenorocire mare, dezastru, calamitate; tragedie. 2. Momentul rezolvării conflictului unei tragedii clasice; deznodămînt. [< fr. catastrophe, cf. gr. katastrophe – revărsare, întoarcere].

CATASTROFĂ s. f. 1. momentul rezolvării conflictului unei tragedii clasice grecești; deznodământ. 2. eveniment tragic, nenorocire mare, dezastru, calamitate. (< fr. catastrophe, lat. catastropha, gr. katastrophe)

CATASTROFĂ ~e f. Eveniment tragic de mari proporții, survenit pe neașteptate, cu urmări dezastruoase. 2) (în tragediile antice) Punctul culminant al acțiunii. [G.-D. catastrofei] /<fr. catastrophe, lat. catastropha

catastrofă f. 1. nenorocire mare, sfârșit tragic; 2. desnodământul unei tragedii sau drame.

*catastrófă f., pl. e (vgr. katastrophé. V. strofă). Mare răsturnare de lucrurĭ, nenorocire imensă, ruină, crah. V. cataclizm.

catastrof sn vz catastrofă

film-catastrofă s. n. Film care are ca temă o catastrofă (cutremur, inundație etc.) ◊ „Psihologii explică moda filmelor-catastrofă ca o formă de consolare: un sistem inventează o condiție apocaliptică pentru ca, în comparație cu ea, realitatea să apară mai bună și mai potrivită, mai suportabilă.” R.lit. 3 IV 75 p. 23. ◊ „Se pare că genul filmelor-catastrofă s-a încetățenit definitiv odată cu celebrul «Păsările» al lui Hitchcock.” R.l. 25 XI 78 p. 2. ◊ „Conceput în maniera filmelor-catastrofă [...] «Viaductul» aduce în prim-plan figura sinistră, dar reală, a unui maniac care, prin anii ’30, se «specializase» în dinamitarea podurilor de cale ferată [...]” Săpt. 8 VI 84 p. 5; v. și R.lit. 22 V 75 p. 24 //din film + catastrofă//

catastrofă s. f., g.-d. art. catastrofei; pl. catastrofe

catastrofă s. f., g.-d. art. catastrofei; pl. catastrofe

catastrofă s. f., g.-d. art. catastrofei; pl. catastrofe

CATASTROFĂ s. v. dezastru.

CATASTROFĂ s. calamitate, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra lor.)

CATASTROFĂ (< fr. catastrophe < gr. katastrophe, întoarcere) În teatrul antic, ultima din cele patru părți ale unui poem dramatic, cuprinzînd deznodămîntul acțiunii. Moartea Antigonei, a lui Haemon și a reginei Euridice, precum și nenorocirea lui Creon, rămas în viață, pentru a-și ispăși vina, alcătuiesc catastrofa tragediei Antigona de Sofocle. Ex. CREON "O duceți, o duceți pe omul zdrobit Care fără să vrea, O, dulce copil, te-a ucis pe tine, Te-a ucis, o femeie! Către cine aș putea O, zeilor mari, Spre cine-ndrepta-voi privirea Și-ncotro să mă duc? Căci toate se sparg în mîinile mele Aceste dureri o cumplită ursită De inima mea le izbi!