CIMITIR, cimitire, s. n. Loc (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim. – Din ngr. kimitírion, it. cimitero.

cimitir sn [At: MINEIUL (1776), 162 2/1 / V: (înv) chimiterion, chi~, chimitiriu, ~ter / Pl: ~e / E: ngr ϰοιμητᾶριον, it cimitero] Teren (îngrădit) unde se îngroapă morții Si: (reg) comoară, dormir, grădina-morților, îngropelniță, pițigăi, progadie, țintirim.

CIMITIR, cimitire, s. n. Teren (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim – Din ngr. kimitírion, it. cimitero.

CIMITIR, cimitire, s. n. Loc unde se îngroapă morții. În fiecare zi mergea la cimitir. BART, E. 259. Se-mbracă cimitirul în noapte, ca-ntr-o haină. MACEDONSKI, O. I 50. Se duce... la cimitir, la mormîntul unui frate. ȘEZ. III 116. ◊ Fig. Un cimitir de mașini stricate.

CIMITIR ~e n. Loc special unde se îngroapă morții; țintirim. ~ul eroilor. ◊ ~ de mașini loc rezervat pentru depozitarea vehiculelor ieșite din uz. /<ngr. kimitirion, it. cimitero

cimitir n. locul îngrădit unde se îngroapă morții.

cimitír și (maĭ vechĭ) chimitir n., pl. e (ngr. kimitiri [d. vgr. koimetérion, „loc de zăcut”], modificat după lat. coemeterium, mlat. cimeterium, cimiterium; it. cimitero, -terio, fr. cimetière; vsl. cimeterŭ, pol. cmentarz; ung. cinterem [de unde mold. țintirim]). Loc de îngropat morțiĭ. – În Trans. și pográdie.

chimiteron sn vz cimitir

chimitir sn vz cimitir

chimitirion sn vz cimitir

chimitiriu sn vz cimitir

cimiter sn vz cimitir

chimitír, V. cimitir.

cimitir s. n., pl. cimitire

cimitir s. n., pl. cimitire

cimitir s. n., pl. cimitire

cimitir, -re.

CIMITIR s. (rar) necropolă, (reg.) îngropelniță, margine, morminte (pl.), (Ban.) avlie, (prin Transilv.) comoară, (Ban.) morțărie, (prin Transilv.) pițigăi (pl.), (Ban., Transilv. și Olt.) progadie, (prin sudul Transilv.) stobor, (Transilv. și Maram.) temeteu, (Mold.) țintirim, (înv.) grobiște.

CIMITIR s. (rar) necropolă, (reg.) îngropelniță, margine, morminte (pl.), (Ban.) avlie, (prin Transilv.) comoară, (Ban.) morțărie, (prin Transilv.) pițigăi (pl.), (Ban., Transilv. și Olt.) progadie, (prin sudul Transilv.) stobor, (Transilv. și Maram.) temeteu, (Mold.) țintirim, (înv.) grobiște.

cimitir (cimitire), s. n. – Teren unde se îngroapă morții. – Var. (înv.) chimitir, megl. chimitiriu. It. cimiterio, și înainte (sec. XVIII și mr.) din ngr. ϰοιμητήριον. Este cuvînt folosit în Munt. și Olt. (ALR, I, 3019.

cimitir de elefanți expr. (glum.) 1. echipă alcătuită preponderent din sportivi aflați la sfârșitul carierei; echipă cu medie de vârstă ridicată. 2. instituție care angajează persoane destituite din funcții importante în alte instituții.