țintirim sn [At: (a. 1628) IORGA, S. D. XII, 281 / V: (reg) țimt~ (Pl: țimtirime), ~ter~, țănter~, țănterin (Pl: țănterine), ~terime sf, ~rin (Pl: ~ine, ~inuri), ~terin (Pl: ~terine, ~terinuri), țenterin (Pl: țenterine), ~tereu (Pl: ~tereuri), ~reu (Pl: ~rei) sm, ~riu (Pl: ~rie), ~rig (Pl: ~rige), ~rimb, ~terimb (S și: țânterimb), ~rimp (Pl: ~rimpe), ~nți~, țimți~ (Pl: țimțirimuri), ~nțirin (Pl: țințirine), ~nțirimb, țițirimb (Pl: țițirimburi, țițirimbe), țitirimb (Pl: țitirimbe), cin~, cinterim, cen~, sin~, sinterim, sintirimb (S și: sântirimb), săntirimb / Pl: ~uri, ~e / E: mg cinterem] 1-2 (Reg) Cimitir (mic) lângă biserică. 3 (Reg; pex) Cimitir. 4 (Reg; rar) Cavou. 5 (Îvr) Loc de mormânt. 6 (Reg; îcs) D-a ~u Oină¹.

ȚINTIRIM, țintirimuri, s. n. (Transilv., Mold.) Cimitir. Mormîntul ei, ca al tuturor în tristele noastre țintirimuri, n-avea nici un semn și nici o floare. SADOVEANU, O. VIII 125. Mă duc acolo-n țintirimul unde-n poleiul alb al lunii, Sub cruci de lemn slăbit de vremuri, își dorm odihna lor străbunii. GOGA, C. P. 12. Și țintirimul singur cu strîmbe cruci veghează, O cucuvaie sură pe una se așază. EMINESCU, O. I 69. – Variante: ținterim (CREANGĂ, A. 142, RUSSO, S. 100), cintirim (NEGRUZZI, S. II 77) s. n.^[1]

ȚINTIRIM ~uri n. reg. v. CIMITIR. /<ung. cinterem

ȚINTIRIM s.n. (Mold.) Cimitir. Să-l ducă în țintirimul sfîntului apostol Luca sâ-l îngroape. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Astădzi ucigașii de oameni în țintirimurile besearecii scăpînd, hălăduiescu de răscumpărarea giudecătii. NCCD, 474; cf. DOSOFTEI, VS, apud TEW. Variante: ținterim (DOSOFTEI, VS, apud TEM'). Etimologie: magh. cinterem.

țintirím m., pl. e și urĭ (ung. cinterem. V. cimitir). Trans. Mold. Cimitir.

cintirim sn vz țintirim

țănterim sn vz țintirim

țănterin sn vz țintirim

țenterin sn vz țintirim

țimtirim sn vz țintirim

țintereu sn vz țintirim

ținterim sn vz țintirim

ținterimb sn vz țintirim

ținterime sf vz țintirim

ținterin sn vz țintirim

țintireu sm vz țintirim

țintirig sn vz țintirim

țintirimb sn vz țintirim

țintirimp^[1] sn vz țintirim corectat(ă)

țintirin sn vz țintirim

țintiriu sn vz țintirim

țințirim sn vz țintirim

țințirimb sn vz țintirim

țințirin sn vz țintirim

țitirimb sn vz țintirim

țițirimb sn vz țintirim

ȚINTERIM s.n. v. țintirim.

ținterim n. Mold. Tr. cimitir: și ținterimul singur cu strâmbe cruci veghiază EM. [Ung. CENTEREM (din lat. COEMETERIUM)].

!țintirim (reg.) s. n., pl. țintirimuri

țintirim (reg.) s. n., pl. țintirimuri/țintirime

țintirim s. n., pl. țintirimuri/țintirime

ȚINTIRIM s. v. cimitir.

țintirim s. v. CIMITIR.

țintirim (țintirimuri), s. n. – Cimitir. – Var. ținterim. Lat. coementerium, cf. cimitir, prin intermediul mag. cinterem (Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Gáldi, Dict., 97; cf. Miklosich, Fremdw., 81).

țintirim, țintirimuri, (țântirim, sintirim, sântirim), s.n – (reg.) Cimitirul din apropierea bisericii (Țiplea, 1906; Bud, 1908). „Țînt’irim se numește cel de la biserică” (ALRRM, 1969: 243; Giulești); „Țînt’irim se numește cel de la biserică; acolo se îngroapă bogații” (idem; Berbești). „Unde să ne întâlnim, / În poartă la țintirim” (Ștețco, 1990: 53). (Trans., Maram. și Bucovina.). Termen specific subdialectului moldovenesc (Tratat, 1984: 231). ♦ Cel mai cunoscut țintirim din Maramureș este Cimitirul Vesel din Săpânța, operă (parțială) a artistului Ioan Stan Pătraș (1908-1977). Cimitirul este alcătuit, în exclusivitate, din cruci (troițe) de lemn, pictate în culori vii (se remarcă „albastrul de Săpânța”), pe care sunt incizate texte (poeme) de factură satirică referitoare la viața și activitatea celui decedat: „Ne odihnim pe vecie / Stan Vasile cu soție. / Cât am trăit pe pământ / Am lucrat, nu am șezut / Și de toate am avut. / Cu coasa-n iarbă am cosât, / Babă de treabă am avut, / Prânzu l-au adus la rând / Tuma când am fost flămând. / Moșu a trăit 74 de ani, baba 76 (1950)”. – Din magh. cinterem „cimitir” (Densusianu, Galdi, Miklosich, cf. DER; DEX, MDA) < lat. coementerium (DER).

țintirim, -uri, (țântirim, sintirim, sântirim), s.m. – Cimitirul din apropierea bisericii (Țiplea 1906; Bud 1908). ALR (1969: 243): „Țînt’irim se numește cel de la biserică” (Giulești); „Țînt’irim se numește cel de la biserică; acolo se îngroapă bogații” (Berbești). „Dacă e afară din sat se numește temeteu” (Țiplea 1906). „Unde să ne întâlnim, / În poartă la țintirim” (Ștețco 1990: 53). Termenul e atestat în Trans., Maram. și Bucovina. ♦ Cel mai cunoscut țintirim din Maramureș este Cimitirul Vesel din Săpânța, operă (parțială) a artistului Ioan Stan Pătraș (1908-1977). Cimitirul este alcătuit, în exclusivitate, din cruci (troițe) de lemn, pictate în culori vii (se remarcă „albastrul de Săpânța”), pe care sunt incizate texte (poeme) de factură satirică referitoare la viața și activitatea celui decedat: „Ne odihnim pe vecie / Stan Vasile cu soție. / Cât am trăit pe pământ / Am lucrat, nu am șezut / Și de toate am avut. / Cu coasa-n iarbă am cosât, / Babă de treabă am avut, / Prânzu l-au adus la rând / Tuma când am fost flămând. / Moșu a trăit 74 de ani, baba 76 (1950)”. – Lat. coementerium, prin intermediul magh. cinterem (Densusianu).