CLĂDI, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti.

clădi [At: PSALT., 274/15 / Pzi: ~desc / E: vsl кладои, класти] 1 vt A ridica o construcție Si: a construi, a zidi. 2 vt A așeza lucrurile (de același fel) unul peste altul, sistematic, pentru a forma o grămadă. 3 vt (Fig) A crea. 4 vr (Înv; irn) A se așeza, ocupând mult loc. 5 vt (Îe) A ~ pe nisip A întreprinde ceva sortit eșecului.

CLĂDI, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, pentru a forma o grămadă. – Din sl. kladon, klasti.

CLĂDI, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face o construcție, a ridica o clădire, a zidi, a construi. Cu aceste [scînduri] se apucă... de clădi un fel de foișor. ISPIRESCU, L. 367. Toate locurile... au fost în vechime prevăzute cu întăritori, cu cetățui, pe care le-au găsit în ființă sau le-au clădit popoarele de gintă slavonă. ODOBESCU, S. II 179. La cea moară părăsită, De stăpînul meu clădită, Este-o piatră de rîșnit. ALECSANDRI, P. P. 136. ◊ (Poetic) Eu mi-am clădit acest al meu poem Din tot ce noi mai plin de glorie avem. COȘBUC, P. II 286. ◊ Fig. (Cu privire la o organizare socială, la un plan, la un sistem de acțiune) [Oamenii din U.R.S.S.] clădeau doar vremuri noi, Altă lume... Pentru pruncii noștri goi. TOMA, C. V. 238. Constantin... nu clădea nici un plan deosebit. GALACTION, O. I 119. Sărmana, ea-și clădea visuri atît de frumoase pe existența lui șubredă și păcătoasă! VLAHUȚĂ, O. A. 107. ◊ Expr. A clădi pe nisip v. nisip. 2. A așeza în mod sistematic lucruri (mai ales de același fel) unul peste altul, făcînd o grămadă (movilă, teanc, claie). Fînul clădit mirosea. EMINESCU, N. 48. Și pe dușmani îi tăia, Și grămezi toți îi clădea. ALECSANDRI, la TDRG. Au mai ațîțat focul, clădind și alte lemne și au început a-și frige friptura. DRĂGHICI, R. 75. Toate [lucrurile cumpărate] le-a tencuit Și-n corabie le-a clădit. SEVASTOS, N. 126. Astă-vară am cosit Vro cinci clăi de le-am clădit, Patru mi le-am vîrfuit. ALECSANDRI, P. P. 100 ◊ Refl. Un troian de crengi, de arbori, pe-a lui urmă se clădește. ALECSANDRI, P. A. 152. ◊ Refl. pas. Lanul scade. Iar în urmă holda mîndră, răsturnată prin bucăți, Se ridică-n snopi de aur, se clădește-n jumătăți. ALECSANDRI, P. III 67.

A CLĂDI ~esc tranz. 1) (case, ziduri etc.) A realiza prin lucrări de construcție; a construi; a zidi; a ridica; a înălța; a dura; a edifica. ◊ ~ ceva pe nisip a) a întreprinde acțiuni sortite eșecului din cauza lipsei unei baze trainice; b) a face un lucru zadarnic. 2) (obiecte omogene) A așeza în mod sistematic unul peste altul. /<sl. kladon

clădì v. 1. a construi adunând materiale, a zidi, a edifica; 2. fig. a dispune părțile; a clădi o poemă, o teorie; 3. a face o claie de fân, orz, grâu: a clădi fânul în stoguri, grâul în snopi; 4. fig. a grămădi: clădind movili de leșuri sub sdravănul topor AL. [Slav. KLADÕ, a pune, a așeza].

clădésc v. tr. (vsl. klasti-kladon, a pune; klada, grindă. V. do- și nă-clad, po- și s-cladă). Înalț, construiesc, edific: a clădi o claĭe, o stivă, o casă.

clădi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădesc, 3 sg. clădește, imperf. 1 clădeam; conj. prez. 1 sg. să clădesc, 3 să clădească

clădi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădesc, imperf. 3 sg. clădea; conj. prez. 3 să clădească

clădi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădesc, imperf. 3 sg. clădea; conj. prez. 3 sg. și pl. clădească

CLĂDI vb. v. construi.

CLĂDI vb. a construi, a dura, a face, a înălța, a ridica, a zidi, (livr.) a edifica, (înv.) a temeia. (~ o nouă școală.)

A clădi ≠ a dărâma, a demola, a distruge, a strica

clădi (clădesc, clădit), vb. – 1. A îngrămădi, a stivui. – 2. A construi, a edifica, a face o clădire. – 3. A concepe, a imagina, a compune. Sl. klasti, kladǫ „a aranja” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 60); cf. cladă. – Der. clădire, s. f. (fabrică, construcție, edificiu); clăditură, s. f. (construcție); clădiș, s. n. (acțiunea de a edifica, edificare); clăditor, adj. (constructor). Cf. claie.

DIVINA NATURA DEDIT AGROS, ARS HUMANA AEDIFICAVIT URBES (lat.) divina natură a dăruit ogoarele, măiestria omului a clădit orașele – M. Terentius Varro, „Res rusticae”, III, 1.

a clădi / construi castele în Spania expr. (livr.) a-și face planuri irealizabile.