COCOLI, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec.

cocoli [At: CREANGĂ, GL. / V: ~căli, gogo~, guguli / E: ns cf mg kokonya „mâncăruri pentreu sărbătorile Paștilor (colaci, ouă, șuncă etc.)”] 1-2 vt (Reg) A frământa și a coace colaci pentru slujbele bisericești (sărbători, morți etc.). 3-4 vtr (Pfm) A (se) înfofoli. 5 vt (Pfm) A îngriji pe cineva în mod exagerat Si: a răsfăța, a alinta, a mădări. 6 vr A se complăcea în alintări Si: a se alinta.

COCOLI, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec.

COCOLI, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A îmbrăca, a înfășură bine în haine groase, a înfofoli. Cocolit în blană, îi făcu semn amical cu mîna. C. PETRESCU, V. 156. 2. A îngriji (pe cineva) în mod exagerat; a răsfăța, a alinta, a cocoloși. V. menaja. Coana Săftica o lua [pe fetiță] la ea acasă, o cocolea toată ziua, nu se mai putea despărți de ea. VLAHUȚĂ, O. A. III 169. Codoșca de babă gemea sub talpa iadului și numai motanul ei din ceea lume îi plîngea de milă, pentru că l-a cocolit așa de bine. CREANGĂ, P. 179. Ei! ba nu cumva ai vra să-l bag în sîn și să-l cocolesc! ALECSANDRI, T. 600. ♦ Refl. A se complăcea în alintări, a se răsfăța, a se alinta. Se simțea în lauda lumii; se cocolea în atîtea priviri drăgăstoase. DELAVRANCEA, S. 56. – Variantă: gogoli (SBIERA, P. 241) vb. IV.

A COCOLI ~esc tranz. pop. fam. 1) (mai ales copii) A îmbrăca cu haine multe și groase (pentru a feri de frig); a cocoloși; a încotoșmăna; a înfofoli. 2) (ființe) A îngriji peste măsură. /Orig. nec.

A SE COCOLI mă ~esc intranz. pop. A se alinta peste măsură; a se răsfăța. /Orig. nec.

cocolì v. a răsfăța, a răsgăia: l’a cocolit așa de bine CR. [Termen din graiul copiilor, ca și variantele gogoli (Tr.) sau guguli (Moid.)].

cocăli v vz cocoli

gogoli v vz cocoli

GOGOLI vb. IV v. cocoli.

gogolì v. V. cocolì.

gugulì v. Mold. V. cocolì.

cocolésc v. tr. (răd. coco- din cocoloș, cocoașă, rudă cu ngr. kukulóno, cocolesc, și cu ung. göngyölnîi, a învălătuci. Cp. cu goangăne). Încotoșmănez. Fig. Îngrijesc prea mult: copiiĭ cocolițĭ ĭese slabĭ. L-a cocolit bine, l-a prins (după multă pîndă), l-a aranjat. – Și corcolesc, corconesc (VR. 1925, 5, 279), gogolesc. În Olt. gugulesc, în Buc. gogulesc.

gogolésc, V. cocolesc.

gugulésc, V. cocolesc.

cocoli (a ~) (a răsfăța) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolesc, 3 sg. cocolește, imperf. 1 cocoleam; conj. prez. 1 sg. să cocolesc, 3 să cocolească

cocoli (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolesc, imperf. 3 sg. cocolea; conj. prez. 3 să cocolească

cocoli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolesc, imperf. 3 sg. cocolea; conj. prez. 3 sg. și pl. cocolească

COCOLI vb. v. alinta.

COCOLI vb. v. încotoșmăna, înfofoli.

cocoli vb. v. ÎNCOTOȘMĂNA. ÎNFOFOLI.

COCOLI vb. a (se) alinta, a (se) răsfăța, a (se) răzgîia, (reg.) a (se) corconi, a (se) mădări, (înv.) a (se) lăinici. (Nu o mai ~ atîta!)

gogoli, gogolesc, vb. tranz. – A desmierda, a mângâia (Papahagi, 1925): „Șohan nu m-ai gogolit” (Papahagi, 1925: 227; Săcel). – Var. a lui cocoli „înfofoli” (Șăineanu, Scriban, MDA).

gogoli, gogolesc, vb. tranz. – A desmierda, a mângâia (Papahagi 1925). – Din cocoloși.