COMBINARE, combinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare, combinație. 2. (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare), astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. 3. Fenomen chimic de unire a doi sau a mai multor atomi, molecule sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit. – V. combina.

combinare sf [At: MAIORESCU, L. 112 / Pl: ~nări / E: combina] 1 Îmbinare. 2 Combinație. 3 (Chm) Fenomen chimic de unire a două sau a mai multor molecule, atomi sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit. 4 (Mat; lpl) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente diferite între ele (sau elemente identice).

COMBINARE, combinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare, împreunare; combinație. 2. (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare), astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. 3. Fenomen chimic de unire a doi sau a mai multor atomi, molecule sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit. – V. combina.

COMBINARE, combinări, s. f. Acțiunea de a (se) combina. 1. Îmbinare, împreunare. 2. (Chim.) Unire a două corpuri simple dînd naștere unui corp compus cu proprietăți noi; combinație.

COMBINARE s.f. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare. ♦ (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot forma cu un număr de elemente date, astfel încît fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. [< combina].

COMBINARE s. f. 1. acțiunea de a (se) combina. 2. (mat.; pl.) totalitatea grupurilor care se pot forma cu un număr de elemente date, astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. (

combinațiune sf vz combinație

*combinațiúne f. (lat. combinátio, -ónis). Chim. Amestec. Lucru amestecat: sarea de bucătărie e o combinațiune de clor cu sodiŭ. Fig. Unire, împreunare: combinațiune de puterĭ. Chibzuire, imaginațiune (împreunare de ideĭ): profunde combinațiunĭ strategice. – -áție și -áre.

combinare s. f., g.-d. art. combinării; pl. combinări

combinare s. f., g.-d. art. combinării; pl. combinări

combinare s. f., g.-d. art. combinării; pl. combinări

COMBINARE s. 1. v. îmbinare. 2. v. asortare. 3. v. amestecare.

COMBINARE s. 1. combinație, îmbinare, împreunare, îngemănare, unire. (O ~ de elemente.) 2. armonizare, asortare, potrivire. (~ a culorilor.) 3. amestecare. (~ a mai multor substanțe.)